Prima Doamnă a Albaniei învaţă despre mormoni, în ţara dânsei

Prima Doamnă a Albaniei învaţă despre mormoni, în ţara dânsei
    Prima Doamnă a Albaniei, Odeta Nishani, s-a întâlnit vineri, 19 septembrie 2014, în Durrës, în casa de întruniri a Bisericii, cu conducători ai Bisericii: vârstnicul Patrick Kearon, primul consilier în Preşedinţia zonei Europa şi Medlir Mema, preşedintele ţăruşului Tirana, Albania, al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Dânşii au avut un schimb de idei în legătură cu eforturile umanitare în Albania. Au discutat, de asemenea, despre importanţa familiilor şi valorilor morale în societate şi despre beneficiile întăririi relaţiilor între diferitele religii.

Doamna Nishani vizionează un film al Bisericii.
Mrs. Nishani views Church video.jpg

     „A fost un privilegiu să ne întâlnim cu Prima Doamnă”, a spus vârstnicul Kearon. „Am petrecut împreună o dimineaţă minunată, descoperind bogata diversitate a culturii şi poporului din Albania. Am informat-o pe Prima Doamnă despre activităţile Bisericii noastre şi am împărtăşit dorinţa noastră de a sluji poporului din Albania. Doamna Nishani a fost încântată şi interesată şi aşteptăm cu nerăbdare noi prietenii  călduroase aici, în această ţară minunată.”

     Copii din familiile membre ale Bisericii, din congregaţia Durrës, au întâmpinat-o pe Prima Doamnă cântând „Copil al Domnului” şi i-au dăruit un buchet de flori de toamnă.  Zâmbind, Prima Doamnă le-a mulţumit tinerilor interpreţi.

     Dânsa a fost condusă într-un tur al clădirii şi prezentată unor conducători locali ai Bisericii, care i-au explicat diferite activităţi ale acestei religii creştine, îndeosebi acele programe menite să întărească tineretul şi familia. În mod deosebit s-a subliniat importanţa organizaţiei de femei a Bisericii, una dintre organizaţiile internaţionale de femei cu cel mai mare număr de membre. Vârstnicul Kearon a oferit Primei Doamne o carte scoţând în evidenţă proiectele umanitare aflate în desfăşurare pe tot cuprinsul Albaniei.

Prima Doamnă vede proiectele umanitare.
First Lady views humanitarian projects.jpg

     La sfârşitul turului, Odeta Nishani şi conducătorii Bisericii au participat la un prânz oficial în Tirana. Dânşilor li s-a alăturat dr. Marjeta Capi, directoare pentru Relaţii Publice în cadrul Ţăruşului Tirana, şi episcopul Artan Dervishi, din Episcopia 1, Tirana. Ca simbol al recunoştinţei pentru vizita dânsei şi pentru slujirea devotată faţă de poporul din Albania, Prima Doamnă a primit o sculptură reprezentând o familie. Mulţumind cu amabilitate celor prezenţi, Odeta Nishani şi-a exprimat bucuria de a fi participat la evenimentele din acea zi.

Primary Children with First Lady.jpg