Sfinții Volumul 3 | Puterea legămintelor
În anul 1903, două surori au fost chemate să se întoarcă în calitate de misionare în orașul natal din Norvegia, unde să întoarcă inima oamenilor.
Jeanne Charrier găsește speranță în credința sa și își întărește legăturile de familie cercetând istoria familiei sale.
În pofida faptului că era afectată de ororile cauzate de război, Helga Birth a continuat să le slujească oamenilor din jurul ei în Berlin, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, fermierii olandezi au dat dovadă de compasiune și de iertare adevărată, trimițând cartofi nemților, foștii lor dușmani, pentru a le alina suferința.