La sfârșitul lunii septembrie 2019, tatăl meu a căzut și și-a fracturat femurul. Diagnosticele greșite și terapia necorespunzătoare de la spital i-au înrăutățit situația și ne-am temut pentru viața lui. Doctor fiind, am făcut demersurile pentru ca tatăl meu să fie transferat la spitalul în care eu lucrez, deoarece eram absolut hotărât să-l vindec. Colegii mei, plini de compasiune și susținere, l-au operat și l-au îngrijit dând dovadă de un angajament personal extraordinar, totuși, sănătatea tatălui meu nu s-a îmbunătățit în mod semnificativ. La mijlocul lunii noiembrie, mama mi-a spus despre o anumită conversație pe care a avut-o cu tatăl meu. Ea i-a spus: „Îți este greu să stai aici în pat?”. — „Da!” — „Știu cât de mult îți plăcea să fii activ în templu și să duci lucruri la bun sfârșit.” — „DA!” — „Nu trebuie să stai aici pentru mine. Ai vrea să pleci?” Întreaga sa ființă părea că stălucește și a spus: „Da!”. Apoi, a luat-o pe mama de mână și a spus: „Indiferent unde suntem, aparținem unul altuia pentru totdeauna!”[1].
Sunt atât de recunoscător pentru speranța tatălui meu. Nu și-a cunoscut niciodată tatăl biologic, iar când misionarii l-au învățat că are un Tată Ceresc și un Mântuitor care îl iubește foarte mult, această cunoaștere nouă a devenit lumina călăuzitoare a vieții sale. Sunt la fel de recunoscător pentru speranța mamei mele. Legătura ei personală cu Tatăl ei Ceresc și cunoașterea ei despre familiile eterne sunt adânc înrădăcinate în inima ei. Ambii nădăjduiesc „într-o lume mai bună, da, și anume un loc la dreapta lui Dumnezeu”.[2] Ambii erau conștienți de imperfecțiunile și defectele lor și, totuși, acest lucru nu le-a redus speranța și încrederea în mila și bunătatea Mântuitorului nostru. Și profetul Eter a știut cât de importantă este speranța ca oamenii să se pocăiască, și, de aceea a predicat, în ultimele zile de dinaintea distrugerii iarediților, că nădejdea „ancorează în sufletul oamenilor, ceea ce-i face pe ei să fie siguri şi neclintiți, întotdeauna abundând în fapte bune, fiind conduși să-L slăvească pe Dumnezeu”.
Eter scrie în acest mod pentru că, la acel moment, oamenii nu credeau acest lucru.[3] Au astăzi copiii, tinerii și tinerii noștri adulți acest fel de speranță care le permite să se apropie cu încredere de scaunul de domnie al lui Dumnezeu?[4] Aceast fel de speranță nu are nimic de-a face cu zicala „Speranța moare ultima”. Nu, puterea divină este cea care ne duce înapoi la Dumnezeu. Satana știe acest lucru, de asemenea, iar eforturile sale de a distruge „batalionul de tineri ai Domnului” – speranța lui Israel – începe aici. Vârstnicul Klebingat a spus: „[Satana] va căuta să vă pătrundă în inimă pentru a vă spune minciuni – că Tatăl Ceresc este dezamăgit de dumneavoastră, că binecuvântările ispășirii nu vă sunt accesibile, că nu are niciun rost nici măcar să încercați, că toți ceilalți sunt mai buni decât dumneavoastră, că sunteți nedemni și o mie de variante ale aceleiași teme malefice”. Președintele Russell M. Nelson ne-a avertizat că aceste atacuri se vor intensifica din ce în ce în ce mai mult.[5] Totuși, Domnul ne protejează inspirându-i pe profeții săi din aceste zile. Toate modificările din Biserică și noul program pentru copii și tineri sunt concepute pentru a ne oferi nouă și tinerilor noștri această speranță divină – că Isus va merge alături de noi și ne va ajuta să depășim lucruri dificile.[6] Acum, în timp ce ne pregătim pentru sărbătoarea de Paște, vă rog să nu renunțați vreodată să va depuneți mărturia copiilor dumneavoastră despre dragostea neschimbată a Salvatorului pentru dumneavoastră și pentru ei. Lui Îi place să fie milostiv, în special cu cei care s-au îndepărtat mult și care nu se așteaptă la aceasta[7]. De asemenea, am această nădejde de neclintit că Tatăl nostru din Cer, prin bunătatea, mila și dragostea Sa, ne va primi într-o zi cu brațele deschise. În numele lui Isus Hristos, amin.
[1] Discuție personală
[2] Eter 12:4
[3] Eter 12:4
[4] Octombrie 2014, Conferința Generală, Jörg Klebingat, „Apropiați-vă cu încredere de scaunul de domnie al lui Dumnezeu”
[5] Octombrie 2018, Conferința Generală, Russell M. Nelson, „Cuvânt de deschidere”
[6] Față în față cu vârstnicul Gong, 17 noiembrie 2019
[7] Vedeți Jeffrey R. Holland („Lucrătorii viei”, Ensign sau Liahona, mai 2012, p. 32-33).