În data de 12 martie 2020, Prima Președinție și Cvorumul celor Doisprezece Apostoli ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă au trimis scrisoarea de mai jos membrilor Bisericii din întreaga lume.
Dragi frați și surori,
După cum am promis în scrisoarea noastră din data de 11 martie 2020, noi continuăm să monitorizăm condițiile din întreaga lume, care se schimbă, privind virusul COVID-19. Am analizat sfaturile conducătorilor locali ai Bisericii, ai oficialilor guvernamentali și ai experților din domeniul medical și am căutat îndrumarea Domnului în privința acestor lucruri. Vă oferim acum următoarele îndrumări actualizate.
Cu începere imediată, toate adunările publice ale membrilor Bisericii sunt temporar suspendate în întreaga lume până la noi anunțuri. Acestea includ:
- conferințele de țăruș, conferințele conducătorilor și alte adunări mari;
- toate adunările de preaslăvire publice, inclusiv adunările de împărtășanie;
- activitățile ramurilor, episcopiilor și țărușilor.
Acolo unde este posibil, vă rugăm să desfășurați orice adunări esențiale ale conducătorilor folosind tehnica. Întrebări concrete pot fi adresate conducătorilor locali ai preoției. Vor fi oferite mai multe îndrumări legate de aceste lucruri.
Episcopii trebuie să se sfătuiască cu președintele lor de țăruș pentru a hotărî cum vor putea oferi împărtășania membrilor cel puțin o dată pe lună.
Încurajăm membrii ca, în cadrul activităților lor de slujire, să aibă grijă unii de alții. Trebuie să urmăm exemplul Salvatorului de a binecuvânta și înălța pe alții.
Depunem mărturia noastră despre dragostea Domnului în aceste vremuri nesigure. El vă va binecuvâmta să găsiți bucurie pe măsură ce vă străduiți să trăiți potrivit Evangheliei lui Isus Hristos în orice situație.
Cu stimă,
Prima Președinție și Cvorumul celor Doisprezece Apostoli