Cere de la Dumnezeu – Cum pot să fiu fericit?
Credința înseamnă a te încrede în Dumnezeu în perioadele bune și în cele rele, chiar dacă aceasta implică să nădăjduim în Domnul până vedem brațul Său dezvăluit pentru a ne ajuta.
Dumnezeu îi invită pe oamenii din toate națiunile, neamurile și limbile să vină și să ia din abundența bucuriei și bunătății Sale.
În ciuda diferențelor dintre noi, cu toții putem avea inimile întrețesute în neprihănire și unitate prin dragostea și credința noastră în Isus Hristos.
Indiferent unde locuim, ce limbă vorbim sau încercările cu care ne confruntăm, putem veghea și ne putem ruga mereu pentru ajutorul Domnului în lumea de astăzi.
Dacă mulți dintre noi și mulți dintre semenii noștri ne străduim să ne ghidăm viața potrivit adevărului lui Dumnezeu, virtuțile morale necesare unor societăți durabile vor abunda.
Acum este timpul să ne pregătim și să dovedim că suntem dornici și capabili să facem orice ne va porunci Domnul Dumnezeul nostru.
Prin Isus Hristos ni se oferă tăria de a face schimbări de durată. Pe măsură ce ne îndreptăm cu umilință către El, El ne va mări capacitatea de a ne schimba.
Lisa L. Harkness ne aduce aminte de învățăturile Salvatorului despre cum să simțim pace și liniște chiar și atunci când ne confruntăm cu adversități în viață.
Michelle D. Craig ne încurajează să încercăm, prin puterea Duhului Sfânt,
să avem „ochi să [ne] vedem” pe noi înșine și pe alții așa cum ne
vede Hristos.
Neil L. Andersen ne încurajează să vorbim mai mult despre Hristos în viața noastră de zi cu zi și cu prietenii noștri.
Dieter F. Uchtdorf ne încurajează să fim mai credincioși în perioadele dificile și să ne amintim că Dumnezeu va face ceva inimaginabil pentru noi.
Președintele Nelson ne învață că trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să aibă întâietate în viața noastră și că noi trebuie să participăm la adunarea lui Israel.