Membrii Districtului Brașov, România, al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, s-au întâlnit pe parcursul sfârșitului de săptămână din data de 19-20 octombrie în Ploiești.
Pe parcursul mai multor adunări ale conducătorilor, s-a discutat despre cum să întărim generația care se ridică; cum putem să ajutăm membrii să fie mai bine pregătiți pentru a intra în templu; cum să ajutăm mai mulți membri să primească binecuvântările templului; și cum putem să încurajăm și să intensificăm eforturile de a ne sluji unii altora.
O altă adunare din cadrul acestei conferințe, care a avut loc sâmbătă seara, a avut scopul de a-i ajuta pe membri cu cercetarea istoriei familiei lor. Cristian Mannino, director responsabil de experiențe FamilySearch în Europa, a participat la întreaga conferință și a condus atelierele de lucru de sâmbătă. Fratele Mannino a spus: „Sunt recunoscător să fiu alături de sfinții români. Am simțit un entuziasm deosebit și un spirit puternic alături de membrii cu care ne-am întâlnit pentru a urma invitația președintelui Nelson de a ajuta la adunarea lui Israel de ambele părți ale vălului”.
În cuvântarea sa de duminică dimineață, președintele Radu Stoica i-a invitat pe toți cei care ascultă să facă un experiment de-a lungul acestor adunări.
Invitația lui a fost să ascultăm, să învățăm și, apoi, SĂ FACEM CEVA.
Președintele Stoica a spus: „Vă invit să faceți ceva în privința gândurilor și îndemnurilor asupra cărora Spiritul v-a atras atenția pe parcursul conferinței noastre. Doar un singur lucru. Domnul vă va inspira să cunoașteți lucrul la care El dorește să lucrați”.
El a continuat: „Suntem ființe spirituale care trăiesc o viață muritoare. Nu vom fi aici pentru totdeauna, dar spiritul nostru are nevoie de hrană. Gândiți-vă la «caloriile spirituale» ca făcând diferența dintre ceea ce știți și ceea ce faceți. Cum vă veți folosi caloriile spirituale? Ce fel de exerciții spirituale faceți? Ați putea crede că nu aveți suficient timp, dar Domnul vă poate ajuta cu timpul pe care îl aveți la dispoziție dacă veți prioritiza munca pe care El dorește ca dumneavoastră să o faceți mai întâi”.
Președintele Stoica le-a amintit tuturor celor care ascultau de o promisiune făcută de președintele Russell M. Nelson: „Vă promit că, pe măsură ce Îi dați Domnului în mod consecvent o parte generoasă din timpul vostru, El va face ca timpul rămas să fie mai productiv”. Apoi, a adăugat: „Veți fi un instrument în mâinile Lui dacă rămâneți în România și, astfel, veți deveni și instrumente mai bune. Putem face schimbările de care avem nevoie aici, în România, pentru a ajuta Biserica să crească. Domnul ne va ajuta”.
Alte persoane care au vorbit în cadrul conferinței au fost Teodor Văduva, Roxanne Cubos, Benjamin Ofosu, care și-au depus mărturia, și sora Carmen Parnau, președinta Societății de Alinare la nivel de district, care ne-a îndemnat pe toți să facem tot ce este necesar pentru a putea dobândi și păstra o recomandare pentru templu. Ea a spus: „Poate că cel mai trist lucru la care să ne gândim este ceea ce ar fi putut fi. Trebuie să facem tot ce putem pentru a obține avantajele puterii legământului, pe care o putem primi în templu, astfel încât, prin acea putere, să ne putem atinge întregul potențial”.
Conducătorii misiunii București, România, președintele și sora Fowler, s-au adresat membrilor pe parcursul conferinței, vorbind despre cum trebuie să ne străduim să-i sprijinim pe alții și să păstorim oilor Salvatorului, așa cum El ne-a instruit, și să găsim bucurie în viața noastră urmându-L pe Hristos.