În perioada 4-5 mai a avut loc conferința districtului Iași din cadrul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, în clădirea de întruniri din Bacău. A fost prima conferință a districtului recent înființat, iar membrii din ramurile Bacău, Brașov, Galați și Iași au fost extrem de entuziasmați să se întâlnească în acest cadru. Conferința a fost structurată în două sesiuni: sesiunea pentru conducători (sâmbătă, ora 18:00) și sesiunea generală (duminică, ora 11:00). Membrii au participat atât fizic, cât și prin intermediul internetului, prezența la Bacău, duminică, fiind de peste 70 de persoane. De asemenea, sâmbătă a fost organizată pentru deținătorii preoției o activitate de pescuit la unul dintre iazurile din apropiere, pentru ca mai târziu acești ”pescari” să devină ”pescari de oameni” și, într-un mod organizat în echipe, să slujească unor familii și persoane, membri și prieteni ai bisericii, din ramura Bacău.
Am rugat două persoane din districtul Iași să ne împărtășească câteva gânduri și impresii pe care le-au avut la conferință.
Sora Lidia Hirghiligiu, din ramura Iași, a relatat:
„Voi transmite doar câteva dintre însemnările mele și impactul spiritual pe care l-au avut în inima mea.
Presedintele Districtului Iasi, Radu Stoica ne-a învatat despre lucrurile pe care să ne bazăm în perioade grele, asemănatoare celor în care nefiții erau persecutați sub ocupația lamaniților: să continuăm să ne rugăm, să ne amintim de legămintele pe care le-am făcut și să căutăm fericire în lucrurile spirituale.
Presedintele Dumitru Ionescu, primul consilier în președinția Districtului Iași, folosind o pildă, ne-a învățat cum să fim recunoscători fără să condiționăm ceea ce facem în funcție de rezultate. Să fim capabili să plantăm o grădină chiar dacă nu vom beneficia de roadele ei. De asemenea, a vorbit despre necesitatea de a susține profetul și pe conducătorii noștri prin fapte și cu inima, nu doar formal, prin ridicarea mâinii. Apoi, ne-a invitat să ne susținem unul pe altul.
Președintele Răzvan Pârnău, al doilea consilier în președinția districtului, amintindu-ne de visul lui Lehi (1 Nefi 8 ), a vorbit despre oamenii care în drumul lor spre pomul vieții au trecut pe lângă râul cu apă murdară și printr-o „mare negură de întuneric”, dar au evitat râul si au traversat negura, ținându-se ferm de bara de fier. Pentru mine este o învățătură prețioasă. El a continuat spunând că și pentru noi poate fi o „zonă gri”, dar putem evita să ne lăsăm ispitiți de lucruri care ne întărâtă unul împotriva celuilalt, care ne despart, care ne înstrăinează. Noi, care am făcut legăminte, avem o putere de a înțelege că timpul trece repede, că pământul acesta nu va mai rezista. Avem datoria să propovăduim Cuvântul, Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos.
Un mesaj înălțător ne-a transmis Președintele Misiunii Ungaria-România, Kyle B. Hettinger, referindu-se la recenta dedicare a templului Roma, Italia, care a adus mare bucurie membrilor din această parte a lumii. El ne-a învățat despre rolul templelor în Adunarea lui Israel. Templele ne ajută să fim pregătiți pentru cea de A Doua Venire a Salvatorului. A citat din 2 Nefi 21: 11-12 profeția care arată ce se întâmplă cu templele în lume. Ele vor sluji pentru ca Biserica Domnului „să iasă din pustiul întunericului și să strălucească frumoasă ca luna, clară ca soarele și teribilă ca o armată cu steaguri” (D&L 109:73). Apoi ne-a adresat îndemnul pe care Domnul i l-a revelat lui Joseph Smith : „Ridicați-vă și străluciți pentru ca lumina voastră să fie un steag pentru națiuni” (D&L 115:5). Apoi, după ce a citat din Rugăciunea pentru dedicarea pământului României, care „este bogat în sângele lui Israel”, ne-a adresat îndemnul de a aduce oameni să vină să vadă, să vină să ajute și să vină să rămână în Biserică. Am plecat de la Conferință cu o mare dorință de a-mi face partea slujind în chemările mele, de a deveni cu fiecare zi un om mai bun cu o mai bună înțelegere a timpului în care trăiesc, timp care este pe terminate înainte de cea de A Doua Venire a Domnului. Domnul grăbește lucrarea Sa.”
Sora Cristina Meșco, din ramura Brașov, a împărtășit:
„Participarea la prima conferință a Districtului Iași, în Bacau, sâmbătă 4 mai și duminică 5 mai 2019 a avut un impact spiritual profund asupra mea și sunt convinsă că și asupra altora!
Mi-au plăcut toate cuvântările, au fost edificatoare!
Sâmbătă mi-a plăcut ce a explicat Radu Stoica, președintele Districtului Iasi. S-a discutat despre legamintele pe care noi le facem cu Dumnezeu: legământul botezului, al preoției, înzestrării și pecetluirii în templu, legăminte pe care, dacă noi le onorăm, viața noastră va fi binecuvântată iar noi vom fi fericiți.
De asemenea, duminică, președintele de misiune, președintele Hettinger, ne-a vorbit despre cât de importanți suntem noi în fața Domnului și că este necesar să fim un far de lumină pentru aproapele nostru ( D&L 115:5).
Lucrarea Domnului avansează rapid, timpul este aproape, Isus Hristos va veni curând iar noi trebuie să fim pregătiți spiritual!
Isus Hristos și Dumnezeu, Tatăl Ceresc, vor să vadă și să simtă schimbări în viața noastră. Ei doresc ca noi să avem o inimă umilă și smerit. Isus Hristos este Salvatorul nostru, El s-a jertfit pentru ca noi să avem șansa să ne întoarcem în prezența Sa și a Lui Dumnezeu! Depinde de noi ce alegem să facem mai departe!
Eu știu că participarea la conferințele de district ne ajută și ne edifică spiritual!
Mă bucur că am luat parte la această conferință minunată!”