Membrii Bisericii vor avea ocazia de a asculta cuvântări din partea autorităţilor generale şi a conducătorilor organizaţiilor auxiliare din întreaga lume. Ca şi membrii Bisericii, aceşti conducători sunt din toată lumea. Sunt opt autorităţi generale din ZonaEuropa.
Preşedintele Dieter F. Uchtdorf a crescut în Germania şi a fost rânduit ca membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli în anul 2004. Mai târziu, a fost chemat să fie al doilea consilier în Prima Preşedinţie de către preşedintele Thomas S. Monson în anul 2008. Dânsul a slujit atât în Primul, cât şi în al Doilea Cvorum al Celor Şaptezeci şi în Preşedinţia celor Şaptezeci .Episcopul Gérald Caussé s-a născut în Bordeaux, Franţa, şi a fost chemat în Primul Cvorum al celor Şaptezeci în anul 2008. În anul 2012, dânsul a fost chemat să slujească în calitate de primul consilier al Episcopului care prezidează, Gary E. Stevenson.
Vârstnicul José A. Teixeira s-a născut în Vila Real, Portugalia, şi în prezent slujeşte în calitate de preşedinte al Zonei Europa. Înainte de a fi susţinut ca membru al Primului Cvorum al celor Şaptezeci în anul 2008, dânsul a slujit în calitate de preşedinte de misiune al Misiunii Sud, São Paulo, Brazilia. Dânsul a slujit, de asemenea, în calitate de autoritate a zonei-Cei Şaptezeci în Zona Vest, Europa.
Vârstnicul Patrick Kearon s-a născut în Carlisle, Anglia. Înainte de a fi chemat ca membru al Primului Cvorum al celor Şaptezeci în anul 2010, dânsul a slujit ca autoritate a zonei-Cei Şaptezeci în Zona Vest, Europa. Astăzi, dânsul este primul consilier al vârstnicului Teixeira în preşedinţia Zonei Europa.
Vârstnicul David S. Baxter s-a născut în Stirling, Scoţia. Dânsul a slujit ca autoritate a zonei-Cei Şaptezeci înainte de a fi chemat ca membru al Primului Cvorum al celor Şaptezeci în anul 2006.
Vârstnicul Jörg Klebingat s-a născut în Zweibrücken, Germania. Înainte de a fi chemat ca membru al Primului Cvorum al celor Şaptezeci în luna aprilie a anului 2014, dânsul a slujit ca preşedinte de misiune al Misiunii Kiev, Ucraina.
Vârstnicul Erich W. Kopischke s-a năcut în Elmshorn, Germania. Înainte de a fi susţinut ca membru al Primului Cvorum al celor Şaptezeci în anul 2007, dânsul a slujit în calitate de coordonator al Sistemului Educaţional al Bisericii din Germania, preşedinte al Misiunii Berlin, Germania, şi ca autoritate a zonei-Cei Şaptezeci.
Vârstnicul Francisco J. Viñas s-a născut în Sevilla, Spania. Dânsul a fost chemat ca membru al celui de-al Doilea Cvorum al celor Şaptezeci în 1996 şi, apoi, ca membru al Primului Cvorum al celor Şaptezeci în 1998. Vârstnicul Viñas a slujit ca director al Sistemului Educaţional al Bisericii şi în calitate de coordonator pentru Uruguay şi Spania, preşedinte al Misiunii Salta, Argentina, şi ca autoritate a zonei-Cei Şaptezeci.
Vârstnicul Per G. Malm s-a născut în Jönköping, Suedia. Înainte de a fi chemat ca membru al celui de-a Doilea Cvorum al celor Şaptezeci în anul 2010, vârstnicul Malm a slujit ca autoritate a zonei-Cei Şaptezeci în Zona Europa şi ca preşedinte al Misiunii Oslo, Norvegia.Anul trecut, la ce-a de-a 183-a Conferinţă Generală Bianuală din luna octombrie a anului 2013, episcopul Gérald Caussé, primul consilier al Episcopatului care prezidează, s-a adresat sfinţilor din zilele din urmă din întreaga lume cu o cuvântare numită „Voi nu mai sunteţi străini”. Episcopul Caussé a vorbit despre cum chemarea sa ca autoritate generală l-a ajutat pe el şi pe familia sa să aprecieze „unitatea oamenilor lui Dumnezeu de pe întreg pământul”.
Chemarea mea m-a determinat să călătoresc în multe ţări şi mi-a oferit privilegiul special de a prezida multe adunări. Când privesc la diferitele congregaţii, deseori, văd membri reprezentând multe ţări, limbi şi culturi. Unul dintre aspectele minunate ale dispensaţiei Evangheliei în care trăim este acela că ea nu se limitează la o zonă geografică sau la un grup de naţiuni. Ea este globală şi universală”, a spus episcopul Caussé.
Biserica are peste 15 milioane de membri în întreaga lume. 8,6 milioane dintre aceşti membri locuiesc în afara Statelor Unite, dintre care o jumătate de milion în Europa.