Conferința Ramurii Mihai Bravu, 2019

Pictură pe sticlă la Templul Roma.

Conferința anuală a Ramurii Mihai Bravu din Districtul București, al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a avut loc în data de 24 februarie 2019 la capela Mihai Bravu și a fost prezidată de președintele Kyle B. Hettinger, președinte al Misiunii Ungaria-România. În cadrul adunării au fost susținute autoritățile generale și locale ale Bisericii și câțiva conducători și soțiile dânșilor s-au adresat congregației.

Pe lângă președintele de misiune, a fost prezentă și soția dânsului, sora Barbara Hettinger, și președintele Tiberiu Vancsa, primul consilier în cadrul Președinției Districtului București.

Primul vorbitor a fost președintele de ramură, președintele Ion Drăgoi, care le-a adus aminte celor prezenți de câteva dintre numeroasele schimbări anunțate de profet, președintele Russell M. Nelson. Dânsul a vorbit despre noul program și a amintit că acesta este menit să ajute familiile să petreacă mai mult timp acasă studiind din Evanghelie și bucurându-se de timpul petrecut împreună. După cuvântarea dânsului, un cor format din misionarii ramurii a intonat un imn. Acesta a fost acompaniat la pian de sora Wallace și la violă de Daniel Firaru. Ei au cântat imnul „De Tine am nevoie”.

Apoi, fratele Brânaru, președinte al cvorumului vârstnicilor, s-a adresat congregației. Dânsul a vorbit pe scurt despre revelația pe care președintele Joseph F. Smith a primit-o în legătură cu cei decedați și a amintit cât de importantă este munca în templu. Apoi, a încheiat împărtășind o povestire frumoasă despre cum soția dânsului a primit confirmare de la Duhul Sfânt că tatăl dânsei, care a decedat, a primit rânduielile care s-au făcut pentru el în templu. Sora Brânaru și-a depus și dânsa mărturia.

Apoi, sora Hettinger a vorbit despre a face și a ține legăminte. Dânsa a folosit exemplul împărtășaniei pentru a ilustra cum își pot ține legămintele membrii Bisericii luând din împărtășanie, cu demnitate, în fiecare săptămână.

Președintele Hettinger a vorbit despre faptul că este necesar ca membrii să-și dea toată silința pentru a ajuta la clădirea Sionului în România. Dânsul a vorbit despre Simona Halep și performanțele ei excelente în tenis și i-a încurajat pe cei prezenți să se străduie să dea dovadă de aceeași excelență în munca pe care o fac pentru Biserică. Apoi, a împărtășit un nou mod de a se lucra mai bine cu misionarii pentru a se ajuta membrii inactivi să vină înapoi la Biserică. Dânsul a încheiat exprimându-și dragostea pentru România și pentru poporul român.

Conferința ramurii a fost un prilej minunat pentru membri să-și susțină conducătorii generali și locali și să asculte mesajele lo