Credința în Domnul Isus Hristos și legătura personală cu El sunt de o mare importanță în viața noastră. În al patrulea articol de credință citim că „credința în Domnul Isus Hristos” este unul dintre principiile de bază ale Evangheliei.[1] Discutăm adesea despre forma scurtă „credință” ca fiind acest principiu de bază. Credința nu poate fi abordată separat ci este legată de Isus Hristos și mărturia personală că El este pentru fiecare dintre noi Salvatorul și Mântuitorul nostru. Credința în Hristos ne dă bucurie, speranță și încredere, precum și „puterea de a ne întări în toate evenimentele importante din viața noastră”.[2] Cu toate acestea, uneori chiar și credința celui mai puternic ucenic al Domnului este testată. Nu trebuie să fim surprinși de acest lucru, ci trebuie să-l luăm ca pe o încurajare.
Știm cu toții despre întâmplarea cu apostolul Toma. Ucenicii cărora li s-a arătat Domnul după învierea Sa i-au spus lui Toma: „Am văzut pe Domnul”. Toma, care nu a fost prezent, le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”. Opt zile mai târziu, Domnul s-a arătat din nou apostolilor și i-a spus lui Toma, care era prezent de această dată: „Adu-ți degetul încoace, și uite-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna, și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios”. Toma a fost copleșit și nu a putut să spună decât: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” – după care Isus a spus bine cunoscutele cuvinte: „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut” [3].
Când auzim această relatare, ne gândim probabil la Toma și la motivul pentru care credința lui a fost considerată „mică”. El a fost un apostol și l-a însoțit pe Hristos, a văzut multe minuni și, cu siguranță, a avut o mărturie fermă a învățăturilor Domnului. Însă ceea ce a trăit Toma nu este atât de diferit de provocările pe care fiecare dintre noi le întâmpinăm într-o lume în care, din ce în ce mai mult, totul este pus la îndoială.
La fel cum un tânăr membru care a crescut în cadrul Bisericii a înțeles principiile Evangheliei din copilărie și le-a urmat, cu toate acestea, la un moment dat, a ajuns în punctul în care nu mai era sigur de propria sa mărturie. Experiențele sale privind Evanghelia s-au bazat – probabil, asemenea lui Toma – în primul rând pe o înțelegere intelectuală a învățăturilor și principiilor sau tradițiilor pe care a învățat să le iubească și nu pe o experiență puternică trăită. Când a descoperit subiecte de învățare sau de istorie pe care nu le-a putut înțelege imediat, acestea i-au clătinat credința. Agitat, tânărul membru m-a întrebat într-un interviu personal cum ar putea să-și dezvolte o adevărată credință în Hristos. Vreau să răspund la această întrebare pentru dumneavoastră așa cum i-am răspuns acestui tânăr membru. Există un model aici pe care Domnul l-a revelat în scripturi prin profeții Săi.[4] Acest model poate fi aplicat de fiecare dintre noi: de cel care se îndoiește sau caută, la fel ca și de cel care este testat sau pur și simplu dorește să-și hrănească credința în Domnul Isus Hristos într-un mod trainic.
Modelul se găsește, de exemplu, în povestea minunată a convertirii lui Enos. Ce pași a urmat Enos: (1) Enos a auzit adevărurile Evangheliei de la tatăl său, a încercat să înțeleagă și a permis ca ceea ce tatăl său îi spusese să pătrundă „adânc în inima [lui]”[5]. (2) Enos s-a supus poruncilor lui Dumnezeu, ceea ce l-a ajutat să fie receptiv față de Duhul Sfânt. (3) Sufletul lui Enos „flămânzea”[6]. El dorea foarte mult să afle dacă ceea ce învățase era adevărat. (4) Enos a mers la izvorul întregului adevăr: „am îngenuncheat înaintea Făcătorului meu și am strigat către El în rugăciune fierbinte și implorare pentru sufletul meu; și cât e ziua de lungă L-am implorat; da, iar atunci când veni noaptea, eu încă îmi ridicam glasul ca să ajungă la ceruri”[7]. Nu a fost ușor pentru Enos. Enos își descrie experiența ca o „luptă… în fața lui Dumnezeu”[8]. Dar efortul a meritat – a primit confirmare în inima sa.
Fiecare dintre noi trebuie să urmărească această luptă spirituală pe calea uceniciei spre credința adevărată în Domnul Isus Hristos – din păcate, nu există nicio scurtătură. Pentru mulți dintre noi această cale este legată de crize sau încercări personale foarte grele. Alții au experiențe spirituale speciale în templu, la adunarea de împărtășanie, în timpul rugăciunii sau în studierea sfintelor scripturi – dar fiecare dintre noi trebuie să caute în mod activ aceste experiențe personale. Toate acestea necesită timp și sunt uneori asociate cu o perioadă lungă de sete și sunt dificile din punct de vedere spiritual – „Dar dacă voi veți hrăni cuvântul, da, hrăniți pomul atunci când el începe să crească, prin credința voastră, cu mare sârguință și cu răbdare, așteptând fructul lui, atunci el va face rădăcini; și iată, el va fi un pom crescând pentru viață nepieritoare.”[9]
Adevărata credință în Domnul Isus Hristos cere „zel și răbdare”, o „inimă frântă și un spirit smerit”[10] și lupta noastră spirituală înaintea lui Dumnezeu. Dar vă pot depune mărturie cu dragoste că, dacă mergem pe această cale, vom fi recompensați din plin. Bucuria și siguranța care urmează sunt minunate și liniștitoare. “Noi câștigăm siguranță nu prin bogății inepuizabile, ci prin credință inepuizabilă”.[11] Dacă cerem cu credință să știm dacă Isus Hristos este Mântuitorul nostru, vom primi un răspuns absolut personal, „care este cel mai prețios, care este dulce, mai presus decât orice lucru care este dulce; și care este alb, mai presus decât orice lucru care este alb, da, și pur, mai presus decât orice lucru care este pur; și voi vă veți ospăta din fructul lui chiar până când veți fi sătui pentru ca să nu mai flămânziți și nici să nu vă mai fie sete”[12]. „Aceste experiențe personale ale inimii sunt sursa neclintită a credinței trainice în Domnul Isus Hristos.”[13]
[1] Articolele de credință 1:4
[2] Dallin H. Oaks, Conferința Generală, primăvara anului 1994; vedeți, de asemenea, Moroni 7:33
[3] Ioan 20:25-29
[4] Vedeți, de exemplu, Romani 10:14-17, 3 Nefi 18:20, Moroni 10:3-5; 2 Nefi 31:20; vedeți, de asemenea, Russell M. Nelson, „Revelație pentru Biserică, revelație pentru viața noastră”, Liahona, mai 2018, p. 93
[5] Enos 1:3
[6] Enos 1:4
[7] Idem.
[8] Enos 1:2
[9] Alma 32:41
[10] 2 Nefi 2:7
[11] Teachings of Spencer W. Kimball, ed. Edward L. Kimball, p. 72-73
[12] Alma 32:42
[13] Vedeți Russell M. Nelson, „Revelație pentru Biserică, revelație pentru viața noastră”