Credinţa unui diacon

Credinţa unui diacon

Mesaj din partea conducătorilor zonei

DE-FEO-Massimo_200x250.jpg

Vârstnicul Massimo De Feo, Italia
autoritate a zonei – Cei Şaptezeci


Încă îmi amintesc cu emoţie momentul în care, la vârsta de 12 ani, am fost chemat, într-o duminică dimineaţa în biroul său, de către preşedintele meu de ramură şi el mi-a spus că Domnul a dorit ca eu să fiu rânduit diacon. Îmi amintesc emoția profundă pe care am simţit-o la gândul de a primi preoția, de a fi un reprezentant oficial al Domnului, autorizat să acţioneze în numele Său.  A fost o emoţie atât de profundă, încât am simţit că Domnul vorbea cu adevărat cu mine prin preşedintele meu de ramură. Îmi amintesc cum am crezut că am auzit glasul Domnului spunând cu blândeţe: „Aceasta este voia Domnului, El este cel care vorbeşte cu tine...” A fost o emoţie atât de profundă, încât mi-a schimbat inima pentru totdeauna.  

În timpul acelui interviu, preşedintele mi-a explicat că cel mai important lucru pentru mine urmează să fie distribuirea împărtășaniei duminica, adică să-L ajut pe Domnul cu cea mai sacră rânduială. Am simţit o mare responsabilitate, pe care Domnul însuşi mi-o încredinţa. Apoi, când preşedintele de ramură şi-a pus mâinile pe capul meu ca să mă pună deoparte ca diacon, am simţit o mare bucurie şi autoritatea de a acţiona în cel mai important lucru pentru Domnul şi pentru mine.

Încă îmi amintesc cum, în fiecare duminică dimineaţă, în timp ce mergeam spre biserică, mă rugam pentru a fi numit la distribuirea împărtășaniei şi a fi, astfel, în măsură să îndeplinesc ceea ce Domnul Însuşi mi-a cerut, şi anume, să-L ajut în cel mai important lucru pentru El şi pentru mine. Apoi, ori de câte ori am auzit numele meu chemat împreună cu alţii pentru a distribui împărtășania, gândeam: „Domnul a răspuns încă o dată rugăciunii mele, în această duminică”. A contat prea puţin că erau doar doi sau trei diaconi  – întotdeauna aceeaşi – care erau chemaţi în fiecare duminică. Nu a contat pentru mine deloc. Pentru mine nu avea nici o legătură cu cifrele sau cu logica umană, pentru mine a fost întotdeauna o problemă de Spirit. Știam că Domnul era Cel care mă chema şi pentru mine, de fiecare dată, acesta era un răspuns la rugăciunea pe care o ofeream în timp ce mergeam spre biserică. Eu am crezut cu tărie că El avea nevoie de mine, fără să înţeleg că, de fapt, eu aveam nevoie cu adevărat de El.  

Reflectând la aceste amintiri, am învăţat trei principii de bizuire pe forţele proprii din punct de vedere spiritual.

Primul dintre ele este că, atunci când participăm în mod activ la împărtăşanie – fie ca luăm din ea sau o distribuim – şi o facem cu inimă sinceră şi intenţie adevărată, noi putem simţi o putere reală în vieţile noastre care ne atinge inimile şi ne deschide minţile permiţându-ne să creştem spiritual. Această putere specială a divinităţii este conectată la rânduielile Evangheliei, aşa cum Mântuitorul ne-a învăţat:  „De aceea, puterea divinităţii se manifestă în rânduielile ei”(1).

„De aceea, puterea divinităţii se manifestă în rânduielile ei”

De fiecare dată când participăm la rânduielile Evangheliei, cum ar fi împărtășania sau rânduielile din templu, putem simţi puterea divinităţii în viaţa noastră, o adevărată putere care ne înnoieşte spiritul, ne schimbă inimile, ne întăreşte credinţa şi ne ajută să ne bizuim mai mult pe forţele proprii din punct de vedere spiritual. Preşedintele Uchtdorf a spus: „Viaţa dusă în conformitate cu principiile de bază ale Evangheliei va aduce putere, tărie şi bizuire pe forţele proprii din punct de vedere spiritual în vieţile sfinţilor din zilele din urmă”(2).

„Viaţa dusă în conformitate cu principiile de bază ale Evangheliei va aduce putere, tărie şi bizuire pe forţele proprii din punct de vedere spiritual în vieţile sfinţilor din zilele din urmă”

Principiile de bază ale Evangheliei sunt strâns legate de rânduieli şi, de fiecare dată când luăm parte la ele, primim mai multă putere şi devenim persoane care se bizuie mai mult pe forţele proprii din punct de vedere spiritual.

Al doilea principiu pe care l-am învăţat este că slujirea pentru Domnul, ca aceea pe care am oferit-o ca tânăr diacon, ne întăreşte de fiecare dată când răspundem la chemarea Lui. Cu alte cuvinte, cu cât oferim mai mult Domnului, cu atât primim mai multă tărie şi putere de la El sau, altfel spus, cu cât slujim mai mult, cu atât devenim în mai mare măsură persoane care se bizuie pe forţele proprii din punct de vedere spiritual.

Ultimul principiu: am învăţat despre credinţa în Isus Hristos că este cu adevărat primul principiu al puterii.  El a spus:  „Apropiaţi-vă de Mine şi am să Mă apropii de voi”(3).    

„Apropiaţi-vă de Mine şi am să Mă apropii de voi”

Credinţa unui diacon tânăr, care se ruga în timp ce mergea spre biserică pentru a putea face cel mai important lucru pe care Domnul i l-a cerut, a crescut enorm de atunci.  Cu cât eu m-am apropiat mai mult de El, cu atât El s-a apropiat mai mult de mine, ajutându-mă să mă bizui întotdeauna pe forţele proprii din punct de vedere spiritual.   Pentru aceasta voi fi veşnic recunoscător Domnului.

  1. Doctrină şi legăminte 84:20.
  2. Dieter F. Uchtdorf, „Calităţi asemănătoare cu cele ale lui Hristos – vântul de sub aripile noastre”, Liahona, nov. 2005. 
  3. Doctrină şi legăminte 88:63.