Mesaj din partea conducătorilor zonei
Vârstnicul Adonay S. Obando, Spania
Autoritate a zonei – Cei Şaptezeci
Apostolul Pavel ne-a învăţat că toată legea este îndeplinită într-un cuvânt: Tu trebuie să iubeşti.[1] Dragostea adevărată, ne învaţă Pavel în continuare, vine dintr-o inimă pură şi o credinţă neprefăcută.[2] O parte importantă a credinţei noastre este să ajungem să ne bizuim pe forţele proprii, atât spiritual cât şi temporal. Bizuirea pe forţele proprii a fost şi este una dintre priorităţile predate sfinţilor în această dispensaţie. Cu toate acestea, cărarea spre bizuirea pe forţele proprii poate fi una lungă, plină de întreruperi, boli, crize financiare şi personale, precum şi alte decizii, [care] pot întrerupe drumul spre bizuirea pe forţele proprii temporală, care este unul dintre aspectele bizuirii pe forţele proprii. Celălalt aspect este bizuirea pe forţele proprii spirituală. Ambele sunt două feţe inseparabile ale aceleiaşi monede: bizuirea pe forţele proprii completă.[3]
Fără să ne oprim pentru a judeca motivul neşansei fraţilor şi surorilor în timpul lor de încercare, dragostea adevărată ar trebui să ne conducă spre compasiune care, în termeni din scripturi, are sensul literar: „a suferi alături de alţii”[4]. Salvatorul, „fiind plin de milă; şi având compasiune faţă de copiii oamenilor”[5] este, pentru noi, exemplul perfect de compasiune şi caritate. De fiecare dată când Domnul a fost aproape de cineva în dificultate sau necaz, El nu Şi-a distras atenţia încercând să afle motivele sau condamnând deciziile acelui om. În dragostea Lui perfectă, El a avut compasiune pentru fiecare dintre ei şi a acţionat imediat, binecuvântându-i în nevoile sau bolile lor.
Aşa cum văduva[6], care nu a avut de unde să dea, a dat o ofrandă, fiecare membru al Bisericii are privilegiul minunat de a împărtăşi din darul divin al compasiunii prin post şi donaţii. Fără a ţine cont de poziţia socială[7] sau de mijloacele disponibile, sfinţii din zilele din urmă postesc o dată pe lună, atât pentru a-şi consolida bizuirea pe forţele proprii spirituală, cât şi pentru a-i ajuta, prin donaţia de post, pe cei în nevoie să ajungă să se bizuie pe forţele proprii.
Domnul i-a numit poporul Său din Sion[8], considerând că au îndeplinit trei cerinţe ale virtuţii. Ei erau într-o singură inimă, trăiau în dreptate şi nu existau săraci printre ei. Nu întâmplător sensul cuvântului Sion este „pur în inimă”[9]. Încă o dată, scripturile ne arătă că puritatea inimii aduce compasiune şi milă, care aduc cu sine caritate. Poportul lui Enoh a înţeles porunca: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”[10] şi acest lucru l-a făcut să aibă compasiune, să sufere cu fiecare dintre cei mai încercaţii fraţi şi surori, şi să lucreze împreună pentru a aduce alinare celor săraci şi nevoiaşi până în punctul de a nu mai avea săraci printre ei.
Într-o lume care evită din ce în ce mai mult învăţăturile Salvatorului, mulţi dintre fraţii şi surorile noastre se luptă să crească în condiţii şi împrejurări nefavorabile sau care oferă posibilităţi limitate. Ne putem reînnoi credinţa prin compasiune. Credinţa noastră în Isus Hristos şi Evanghelia Sa sunt suficiente pentru a dezvolta compasiune şi dragoste pentru oamenii în nevoie. Sperând cu tărie într-o lume mai bună, putem contribui cu daruri de post generoase, oferite dintr-o inimă plină de dragostea şi compasiune pentru fraţii şi surorile noastre.
În timp ce trecem prin această viaţă cu o atitudine de recunoştinţă, vom fi sensibili la faptul că există întotdeauna oameni cu nevoi mai mari decât ale noastre. Noi vom fi ca şi văduva care, chiar şi în condiţiile cele mai îngrozitoare, a considerat un privilegiu sacru să doneze pentru săraci şi nevoiaşi.
Putem face ca postul şi plata darurilor de post să fie parte din viaţa noastră, predându-l şi insuflându-l familiilor şi congregaţiilor noastre. Supunându-ne cu credinţă, vom aduce lumină ucenicilor Săi[11], Salvatorul va fi ghidul nostru şi poporul Său va fi ca un izvor ale cărui ape nu seacă niciodată.[12] Mai presus de toate, noi vom avea grijă de cei săraci şi nevoiaşi, toţi copii ai aceluiaşi Tată, susţinuţi de dragostea Lui, păstrând iertarea păcatelor noastre, putând astfel să păşim nevinovaţi în faţa lui Dumnezeu.[13]
[1] Galateni 5:14
[2] 1 Timotei 1:5
[3] Dieter F. Uchtdorf, „Să asigurăm strictul necesar în felul Domnului,” Octombrie 2011
[4] Ghidul pentru scripturi: Compasiune
[5] Mosia 15:9
[6] Marcu 12:41-44.
[7] Deuteronom 16:17
[8] Moise 07:18
[9] Doctrină şi legăminte 97:21
[10] Matei 22:39
[11] Isaia 58
[12] Isaia 58
[13] Mosia 4:26