Vârstnicul Christopher Charles
autoritatea zonei – Cei Şaptezeci
Vârstnicul Christopher Charles
autoritatea zonei – Cei Şaptezeci
Amintirile mele cele mai dragi din perioada Crăciunului, ca cel mai tânăr dintre patru băieți, sunt legate de timpul petrecut cu mama și tata, acasă, împreună cu frații mei și soțiile lor. Pe vremea aceea, eram singurul necăsătorit dintre membrii familiei.
Îmi amintesc cum mă bucuram de sporovăiala, tachinările, râsetele, jocurile și delicioasa mâncare cipriotă - frunzele de viță umplute erau favoritele mele! Totuși, nu pot să-mi amintesc că mă gândeam la semnificația adevărată a Crăciunului.
Desigur, lucrurile sunt diferite acum, când avem adevărata Evanghelie în viețile noastre. Cele două fiice ale mele sunt acum mature, cu proprii lor soți și, încă, cele mai bune momente sunt acelea care implică statul în jurul mesei, doar pentru a fi împreună.
Și așa este pentru mulți, care profită de prilejul oferit de Crăciun, pentru a reînnoi sentimentele de iubire cu familia. Încercările de a laiciza această perioadă a anului nu au afectat, se pare, nevoia de a fi împreună.
Soţia mea și cu mine am slujit în Misiunea Atena, Grecia, între anii 2009 și 2012. Cât de des am simțit nevoia de a face mai mult pentru slujirea semenilor noștri! Eram însuflețiți de aceste sentimente când am decis să ne schimbăm planurile pentru ziua de Crăciun. În loc de o zi de odihnă și relaxare, am decis să-i rugăm pe toți misionarii să ni se alăture în slujirea comunității de membri și simpatizanți din Atena, asigurând mâncare și multă iubire, atât de necesară într-o perioadă dificilă de schimbare economică în Grecia:
„Atunci când sunteţi în slujba aproapelui, sunteţi numai în slujba Dumnezeului vostru” (Mosia 2:17).
Era impresionant să-i vezi pe misionari slujind cu atâta dragoste şi nemâncând ei înşişi până când nu s-au săturat toţi ceilalţi.
În timp ce trecem printre ei pentru a le vorbi, ei au spus că nu mâncarea a fost importantă pentru ei, ci faptul că s-au simțit iubiți.
Acesta nu este sfârșitul poveștii. La un moment dat, în timpul petrecerii, am coborât la parter și am văzut o femeie de vârstă mijlocie uitându-se pe furiș, prin ușa de sticlă, în vestibul. Am invitat-o să ni se alăture. La început a refuzat, dar fiind încurajată, a intrat și, după câteva minute, era ca și când ar fi fost un membru cunoscut, bucurându-se de mâncare și petrecere. Era pur și simplu înduioşător!
Am fost chiar și mai emoționați când, un an mai târziu, ne-am întors în Grecia cu o însărcinare și ea era acolo duminica. Tot ce a trebuit a fost un simplu zâmbet și o invitație!
Adevărul este că nu putem, nu ar trebui să lăsăm pe nimeni să treacă pe lângă noi fără să-i facem o invitație. Răspunsul poate fi doar „da, nu sau poate”, dar dacă cineva spune „da”? Dacă aceste prețioase nestemate ale Tatălui nostru Ceresc spun într-adevăr da? Ajutăm la deschiderea ușii spre eternitate pentru ei și cât de mare va fi bucuria noastră alături de ei în Împărăția Tatălui nostru!
Aceasta este cea mai bună perioadă din an pentru a-i invita pe alții să vină la Hristos, pentru că mulți sunt bucuroși să vină la o slujbă în care se cântă colinde ori o petrecere de Crăciun, dar nu la ceea ce ei consideră a fi o slujbă mai oficială.
Când eram copil, am stat la masa tatălui meu muritor; ca bărbat, stau la masă cu familia mea. Acum lăsați-i pe alții să ni se alăture și să stea la masa Tatălui nostru Ceresc. Depun mărturie despre Tatăl Ceresc și Fiul Său care doresc ca noi toți să ne alăturăm Lor la ospăț.
Mă rog ca acest articol să poată atinge inimile noastre în timp ce Duhul Sfânt ne invită să acționăm și să aducem altora nesfârșite Crăciunuri în Evanghelie.