Grăbirea lucrării de salvare prin folosirea tehnnicii

Grăbirea lucrării de salvare prin folosirea tehnnicii

Mesajul conducătorilor zonei



Vârstnicul  Robert A. Dryden,
Marea Britanie, Zona Celor Șaptezeci

DrydenRA_200x250.jpg

Acum câţiva ani, în cadrul ţăruşului meu, un conducător al preoţiei a făcut următoarea declaraţie:  „Noi ne petrecem tot timpul căutând simpatizanţi, când ar trebui să folosim tehnica pentru a-i ajuta să vină la noi”. Acum, când îi aud pe apostoli şi profeţi încurajându-ne să folosim Internetul pentru a împărtăşi Evanghelia, apreciez cu adevărat valoarea observaţiei sale. În luna iunie a anului 2013, preşedintele Monson a spus: „ Acum este timpul ca membrii şi misionarii să vină împreună… [şi] să muncească în via Domnului pentru a aduce suflete la El. El ne-a pregătit mijloacele pentru a împărtăşi Evanghelia în multe moduri şi El ne va ajuta în lucrările noastre, dacă vom acţiona cu credinţă pentru a îndeplini lucrarea Sa”.  

La Conferinţa Generală din luna aprilie a anului 2014, vârstnicul Ridd, din Preşedinţia generală a Tinerilor Băieţi, ne-a încurajat să folosim instrumentele tehnicii. El a spus: „Scopul divin al tehnicii este de a grăbi lucrarea de salvare. Domnul aşteaptă ca voi să folosiţi aceste instrumente deosebite pentru a avansa lucrarea Sa, pentru a împărtăşi Evanghelia în moduri care depăşesc orice ar putea generaţia mea să-şi imagineze. Dacă generaţiile trecute au avut o influenţă doar asupra vecinilor şi celor din oraşul lor, voi aveţi puterea, folosind Internetul şi site-urile de socializare, de a comunica cu oamenii de pretutindeni şi de a influenţa întreaga lume”. 

În întreaga Europă, vedem membri care folosesc tehnica pentru a grăbi lucrarea Domnului. De exemplu, Înaltul Consiliu al ţăruşului Canterbury, Anglia, a trimis o prezentare video realizată de Biserică, intitulată „Because of Him” (Datorită Lui), la 180 de prieteni care nu sunt membri ai Bisericii, invitându-i să împărtăşească şi altora această prezentare video.

În Elveţia, Naomi a folosit site-urile de socializare pentru a trimite o invitaţie prietenilor ei şi membrilor familiei ei care nu sunt membri ai Bisericii, pentru a participa la adunarea de rămas bun înainte de plecarea ei în misiune. Dintre cele peste 80 de persoane pe care le-a invitat, 40 au venit la Biserică pentru prima oară!

Mulţi membri folosesc, de asemenea, site-urile de socializare pentru a-i invita, într-un mod natural şi drăgăstos, pe prietenii şi membrii familiei care nu sunt membri ai Bisericii, să participe la adunările de rămas bun organizate pentru misionarii care pleacă în misiune sau la adunările de întâmpinare a misionarilor când se întorc din misiune, la botezuri, la petreceri organizate de episcopii, la adunări de binecuvântare a nou-născuţilor, la conferinţe generale şi la alte evenimente ale Bisericii.

Aceste exemple sunt doar începutul. Fiecare efort pe care îl facem pentru a proclama Evanghelia întăreşte mărturia şi întăreşte Biserica. Ce puteţi face, astăzi, pentru a participa la împărtăşirea Evangheliei în mediul online? Este mai uşor şi mult mai plăcut decât v-aţi putea gândi. Iată câteva idei.

Pe Facebook, Twitter, Google+ şi YouTube, puteţi apăsa pe butonul „îmi place” şi urmări  mai multe site-uri oficiale ale Bisericii, cum ar fi Church Facebook Page,The Mormon Channel, Mormon.org, Mormon Messages, LDS Youth etc.

De pe unul dintre aceste site-uri oficiale ale Bisericii, împărtăşiţi pe site-urile de socializare un citat, o fotografie sau o prezentare video care v-a impresionat, împreună cu un comentariu cu privire la motivul pentru care v-a impresionat. În toate interacţiunile online, fiţi sinceri şi fiţi dumneavoastră înşivă.  După cum a spus vârstnicul Ballard, „cu noile instrumente ale tehnicii, puteţi promova mai mult lucrarea Domnului, alăturându-vă conversaţiilor care sunt în curs de desfăşurare despre Biserică”.

Accesaţi Mormon.org şi creaţi-vă o pagină cu propriul profil pe http://www.mormon.org/create şi, apoi, împărtăşiţi-o prietenilor, puneţi un link cu adresa paginii alături de semnătura dumneavoastră din e-mail, postaţi-o pe un site de socializare etc. 

Pregătindu-vă pentru luna invitării, care va avea loc în decembrie, observaţi care dintre prietenii dumneavoastră care nu sunt membri ai Bisericii apasă pe „îmi place” şi scriu un comentariu pozitiv atunci când postaţi ceva de ordin spiritual sau despre familie pe site-ul de socializare. Rugaţi-vă pentru a şti pe care dintre aceşti prieteni puteţi să-i invitaţi să vină cu dumneavoastră la Biserică.

Puteţi găsi mai multe idei pe lds.org  scriind „sharing the Gospel online” (împărtăşiţi Evanghelia online) în bara de căutare. Dacă aveţi nevoie de ajutor în legătură cu aceste idei, întrebaţi pe oricare dintre tinerii băieţi sau tinerele fete sau tinerii adulţi necăsătoriţi din episcopia dumneavoastră.

Evanghelia şi cunoaşterea Salvatorului aduc multă pace şi bucurie în viaţa celor care le acceptă; este ceva care trebuie împărtăşit întregii lumi.

Recent, sora Dryden şi cu mine am avut o discuţie despre Evanghelie cu un bărbat minunat.  Ne-a pus pe gânduri faptul că el nu auzise niciodată de niciunul dintre numele sub care este cunoscută Biserica. Tehnica este, cu adevărat un instrument pe care trebuie să-l folosim mai eficient pentru a ne supune poruncii Domnului de a scoate Biserica Sa „din obscuritate şi întuneric”.  Dumnezeu să ne binecuvânteze în efortul nostru de a împărtăşi Evanghelia Sa deschizându-ne inimile şi braţele.