Masa evreiască de Paște: o activitate pentru membrii Bisericii

Masa evreiască de Paște: o activitate pentru membrii Bisericii

Începând de acum doi ani am avut onoarea de a organiza o activitate cu tematică specifică sărbătorilor de Paște - o activitate care ne învață despre scriptura, istoria, moștenirea casei lui Israel și cel mai important, ispășirea lui Isus Hristos. Activitatea este o simplă masă de Paște, adaptată după tradiții iudaice pentru membrii Bisericii.

Ca studentă în Utah, am avut ocazia să particip de câteva ori la asemenea mese pascale evreiești și am avut multe de învățat de fiecare dată. Recent, în timp ce studiam Vechiul Testament la Școala de duminica și citeam despre exodul evreilor din Egipt, am avut ideea de a introduce masa de Paște evreiască în ramură noastră. S-a dovedit a fi un mod excelent de a sărbători Paștele și de a ne aminti de Isus Hristos în această perioadă specială a anului, încât am repetat-o și în următorul an.

Cu ajutorul unor prieteni din ramura noastră, am pregătit un program care este ușor de urmat și ieftin de preparat. Documentul atașat mai jos conține informații despre Paștele evreiesc, instrucțiunile complete și scenariul. La Cluj, am programat o masă de Paște la Biserică și am participat cu toții la activitate înainte de a lua masa. Am tipărit și distribuit fiecărui membru programul, după care am ales un conducător/lider care a condus activitatea. Și cu ajutorul participanților, citind din program un paragraf fiecare în jurul mesei, am ținut masa evreiască de Paște. Întreaga activitate a durat cam 30-40 de minute.

Pentru a desfășura o activitate asemănătoare, tot ce trebuie să faceți este să tipăriți câteva exemplare/copii a programului atașat, să pregătiți lucrurile menționate și să aranjați masa după descrierea din document. Există inclusiv un joc și părți pe care le pot face copiii, astfel încât membrii de toate vârstele să poată participa și să se simtă bine.

Sper că, fiind disponibilă online, această activitate să fie împărtășită și organizată cu cât mai multe persoane. Avem multe de învățat din istoria evreilor, și tradițiile lor predau adevăruri prin repetiție și participare activă, în mod asemănător cu rânduielile din templele noastre. Această activitate este un mod de a aprofunda înțelegerea cu privire la Paște și de a ne aminti că Isus Hristos a devenit Mielul nostru de sacrificiu in timpul sărbătorilor de Paște de acum două mii de ani.

Descărcați documentele necesare aici:
Program de Paște Evreiască.pdf
Servirea unei mese de Paste evreiasca.pdf



ramura cluj.jpg
ilie.jpg