Când aveam șapte ani, am văzut cum familia noastră l-a pierdut, în mod tragic, pe fratele meu mai mic, care avea doar șase ani. A fost o perioadă foarte grea pentru părinții mei; durerea pierderii unui fiu atât de tânăr era uriașă pentru ei și, probabil, ceva foarte nedrept. În loc să învinovățească pe cineva sau ceva, mi-am văzut părinții căutând alinare în Evanghelie și la Salvator. Acest lucru i-a ajutat să-și dezvolte și să-și mărească credința în Hristos și speranța că, într-o zi, își vor putea vedea din nou fiul preaiubit. Acea credință și acea speranță pe care le-au dezvoltat de-a lungul anilor i-a ajutat să îndure, dând dovadă de curaj, pierderea fiului lor. Templul a fost pentru ei unul dintre modurile cele mai importante prin care au dobândit suficientă înțelegere și tărie pentru a face față acestei despărțiri fizice dificile. Pentru că primiseră cu mulți ani înainte rânduielile sacre din templu, aceste legăminte le-au dat speranța că ei vor putea, într-o bună zi, să se ridice din nou ca părinți și copii.
Această speranță pe care noi, toți, o căutăm când pierdem pe cineva pe care îl iubim vine prin învierea Salvatorului Isus Hristos. Datorită acestui dar, putem să sperăm că, într-o bună zi, îi vom vedea din nou pe cei care au plecat.
Învierea este unul dintre cele mai mari daruri pe care le-am primit de la Tatăl nostru Ceresc. Suntem noi conștienți de acest dar mare? Credem noi cu adevărat că se va întâmpla?
Profetul Joseph Smith a declarat:
„Principiile fundamentale ale religiei noastre sunt incluse în mărturia apostolilor și profeților cu privire la Isus Hristos, că El a murit, a fost înmormântat și S-a ridicat din nou, în a treia zi, și S-a înălțat la cer; și toate celelalte lucruri care țin de religia noastră sunt numai anexe ale acesteia”1.
Suntem noi conștienți de acest dar mare? Credem noi cu adevărat că se va întâmpla?
Dacă nu ar fi fost învierea Salvatorului, planul mântuirii nu ar fi putut fi dus la bun sfârșit, ispășirea nu și-ar fi îndeplinit scopul și întreaga rasă umană ar fi pierdută și fără speranță. Apostolul Pavel i-a învățat pe corinteni: „Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră”2. Învierea este unul dintre principiile doctrinare cheie ale religiei noastre și ale creștinismului. Ea este esențială în vederea dobândirii vieții eterne. Când ne mărim credința în Hristos, mărturia și înțelegerea noastră despre înviere cresc, speranța noastră crește, la fel și capacitatea noastră de a îndura adversități, provocări ale vieții și toate încercările la care suntem supuși și la care vom fi supuși.
Datorită învierii, avem speranța că vom trăi din nou și ne vom întâlni din nou, în pofida imperfecțiunilor fizice pe care le-am putea avea în această viață. Învierea este un dar, este necondiționată și este valabilă pentru toți care au trăit, pentru cei care trăiesc și pentru cei care urmează să trăiască.
Salvatorul ne-a învățat că, în mod sigur, există viață după aceasta. El a spus: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi”3.
Într-o lume atât de confuză și nesigură ca cea în care trăim astăzi, putem găsi speranța că totul va fi mai bine. Eu sunt sigur că vor veni vremuri mai bune, iar învierea este doctrina care ne aduce această speranță. Dacă ne concentrăm viața asupra Salvatorului, totul va avea sens, chiar dacă acesta pare pierdut pentru o vreme. Aceasta este una dintre cele mai mari binecuvântări pe care Tatăl nostru Ceresc ni le-a dat, anume că Fiul Său a murit pentru noi, pentru a ne da din nou viață.
Eu știu că, într-o bună zi, familia mea și cu mine ne vom întâlni din nou cu fratele meu mai mic, la acel moment fiind înviat. Știu, de asemenea, că, dacă suntem credincioși, putem fi împreună ca familii eterne. Eu știu că Hristos a înviat și trăiește! Știu, prin Duhul Sfânt, că acest lucru este adevărat. Darul învierii nu este doar un dar mare, ci și dragostea pe care Dumnezeu o are față de noi.
1 History of the Church, 3:30; dintr-un editorial publicat în Elders’ Journal, iulie 1838, p. 44; Joseph Smith era redactorul publicației periodice.
2 1 Corinteni 15:14.
3 Ioan 11:25.