Când Îl acceptăm pe Isus Hristos ca Salvatorul nostru, dorim să învățăm despre El și să urmăm exemplul Său, sperând să dezvoltăm caracterul și atributele Sale. Noi credem că, odată ce am dobândit credință în El și în jertfa Sa ispășitoare, acest lucru va aduce cu sine unele consecințe precum următoarele: vom dori să ne schimbăm viața prin pocăință, voința noastră și inima noastră se vor întoarce către Domnul și vom accepta să facem legăminte cu El prin intermediul rânduielilor.
Domnul a spus că, cei care „[arată] cu adevărat prin lucrările lor că au primit din Spiritul lui Hristos pentru iertarea păcatelor lor, vor fi primiți prin botez în Biserica Lui”.[1]
După botez, suntem confirmați ca membri ai Bisericii de către puterea și autoritatea preoției prin așezarea mâinilor pe cap. Următorul pas în dezvoltarea noastră spirituală va fi să primim alte rânduieli necesare salvării în templul sfânt. În condiții obișnuite, fiecare persoană poate face doar o dată pentru sine rânduiala botezului, a confirmării, a înzestrării și pecetluirii. Mai târziu, putem continua să învățăm din aceste rânduieli pe măsură ce le înfăptuim pentru și în numele persoanelor decedate.
Domnul a oferit o cale, astfel încât noi, copiii Săi, să putem participa mereu și personal la o rânduială, și anume împărtășania.
Modelul stabilit de Salvator este că Biserica Sa trebuie să se adune în ziua de sabat și să ia din împărtășanie „în amintirea Domnului Isus”[2] și „să postească și să se roage și să vorbească unul cu altul despre bunăstarea sufletelor lor”. [3]
În înțelepciunea Sa infinită, El ne-a dat ocazia să luăm o pauză de la agitația noastră zilnică, dându-ne ocazia să nu ne mai gândim la toate grijile. Pe măsură ce lăsăm în urmă lucrurile lumești, putem să înnoim legământul făcut la botez prin rânduiala împărtășaniei. Domnul promite în această rânduială că, pe măsură ce ei iau din împărtășanie, cei care sunt dispuși să ia numele Său asupra lor și să păzească poruncile Lui, „[vor avea] totdeauna Spiritul Său cu ei”.[4]
Ca persoane și familii, vom avea de câștigat dacă, în fiecare săptămână, ne pregătim cu sârguință și umilință să luăm din împărtășanie. Ne pregătim zilnic pentru această rânduială, încercând să trăim „în dreptate, în toate zilele și în orice moment[5]”. De exemplu, studiind scripturile, rugându-ne în privat și cu familiile noastre. În plus, dacă ne planificăm activitățile de sâmbătă, astfel încât să ne culcam destul de devreme pentru a ne trezi duminica cu recunoștință, veselie și fericire, atunci vom fi pregătiți să luăm din împărtășanie și să ascultăm cuvântările, fiind „hrăniți din cuvântul cel bun al lui Dumnezeu”. [6] Apoi, vom putea să dezvoltăm și să întărim relația noastră cu Salvatorul și să ne mărim cunoașterea despre El.
În acest moment, este important să subliniem paralelismul dintre sfințenia templului și sfințenia zilei de sabat. Când ne pregătim să vizităm templul, începem având suficient timp pentru pregătirea noastră. Noi nu numai că ne îmbrăcăm cu haine care arată respect și pioșenie față de templu și ceea ce reprezintă, dar, în interior sau în împrejurimile lui, ne comportăm la fel. Noi vorbim în șoaptă și îi învățăm pe copiii noștri că în acest loc suntem pe deplin respectuoși. Când noi sfințim ziua de sabat fiind pioși și respectuoși în timpul adunărilor de duminica și tot timpul în acea zi, dezvoltăm sfințenia și natura divină pe care o găsim în Tatăl nostru Ceresc; „și în ziua a șaptea s-a odihnit de toată lucrarea Lui… Și Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o”.[7]
Dacă punem la încercare virtutea cuvântului lui Dumnezeu, nu numai că vom dobândi multă cunoaștere despre Hristos, dar mărturia noastră despre adevărul acesteia nu va fi bazată doar pe credință, ci va fi bazată pe minunile și miracolele de care vom avea parte în viața noastră și în cadrul familiilor noastre.
[1] D&L 20:37
2 Moroni 6:6
3 Moroni 6: 5
4 D&L 20:77, Ioan 14:16
5 D&L 59:11
6 Moroni 6:4
7 Genesa 2:2-3