Înainte de a fi chemat ca autoritate a zonei-Cei Șaptezeci, m-am confruntat cu una dintre cele mai dificile perioade ale călătoriei mele pe drumul credinței. Dificultățile financiare ne-au adus în imposibilitatea de a cumpăra alimente, ceea ce ne-a determinat să ne vindem toate bunurile. Să fiu martor la despărțirea soției mele de amintirile prețioase de la bunica și mama ei a fost deosebit de emoționant. Deoarece mașina noastră rămăsese fără benzină, m-am dus în orașul nostru în căutarea unei case de amanet.
În timp ce mergeam, mi-am amintit de o conversație cu un prieten foarte bun care trecea prin încercări mari. În încercarea mea de a-l ajuta, l-am sfătuit să se concentreze pe recunoștință. Răspunsul său a atins o coardă sensibilă: „Pentru ca eu să fiu recunoscător, trebuie să mă gândesc la cineva care trece prin greutăți mai mari decât ale mele! Este foarte greu să găsești pe cineva într-o astfel de situație”. Am înțeles și eu la fel de profund ceea ce simțea el, simțindu-mă, emoțional, prins în mijlocul suferinței soției mele și tristeții copiilor mei. În pofida faptului că mi-am pus încrederea în Salvator. El îmi spusese: „Ești al meu” (1). El mă alesese cu promisiunile Sale de a mă face un „popor al Lui” (2) și de a-mi „da asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut întâietate” (3). Respectasem cu credință practicile privind zeciuiala, postul, rugăciunea și preaslăvirea în templu, însă „zăgazurile cerurilor” (4) promise au rămas închise și m-am simțit abandonat.
În momente de mare suferință, am adresat Divinității două întrebări fundamentale: „O, Doamne, ce dorești ca eu să fac? Ce dorești ca eu să învăț?”. Aproape imediat, un gând a apărut: „Și s-a întâmplat că a construit un altar din pietre și a oferit o jertfă Domnului și a mulțumit Domnului, Dumnezeului nostru”. (5) Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la situația dificilă a lui Lehi, care, fără să aibă vreo vină, a fost obligat să-și abandoneze căminul, lăsând în urmă bunurile sale, inclusiv „casa și țara moștenirii sale și aurul și argintul și lucrurile sale de preț și nu a luat nimic cu el”. (6) După ce și-a petrecut întreaga viață în Ierusalim, lăsând în urmă visurile de-o viață și roadele muncii sale, Lehi s-a confruntat cu o încercare aparent insurmontabilă. Cu toate acestea, recunoștința a fost principiul după care a trăit și a căutat salvarea. „Mari și minunate sunt faptele Tale, o, Doamne, Dumnezeule Atotputernic!” (7)
Pentru Lehi, recunoștința nu depindea de circumstanțe; era o hotărâre cu un scop precis: Isus Hristos. Așadar, am descoperit, cu recunoștință: „Dacă mă voi sui la cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în locuința morților, iată-Te și acolo”. (8) În mijlocul încercărilor mele, am deprins practica de a construi zilnic altare de recunoștință prin rugăciune. Scopul meu a fost să fiu recunoscător fără a face comparații, fără a avea așteptări sau a depinde de circumstanțe externe – o schimbare profundă a perspectivei.
La începutul fiecărei rugăciuni, mi-am îndreptat gândurile în mod intenționat către viața și misiunea Salvatorului meu. Procesul m-a schimbat profund. Cu cât îmi exprimam mai sincer recunoștința, cu atât mai mult Spiritul depunea mărturie despre adevărul îndurării și harului. Prin această practică, am dobândit o mărturie despre „scopul acestei jertfe finale” (9) a Salvatorului meu și despre faptul că „adâncurile inimii [Sale] sunt [pline] de îndurare pentru [noi]” (10).
El m-a cunoscut perfect în adâncurile inimii Sale pline de îndurare. Pe măsură ce am dat glas recunoștinței mele, credința mea a devenit mai profundă și sufletul meu s-a bucurat. Am ajuns să înțeleg că aceste altare zilnice de recunoștință pavau calea către „scaunul harului” (11). Am fost binecuvântați atât material, cât și spiritual în zilele care au urmat. Dar, pentru toate lucrurile prin care am trecut, nu aș vrea să fac schimb de locuri cu niciun rege. Încercările mele m-au făcut să mă apropii mai mult de Salvatorul meu Isus Hristos și să-L cunosc. El trăiește!
-
Isaia 43:1
-
Deuteronomul 7:6
-
Deuteronomul 26:19
-
Maleahi 3:10
-
1 Nefi 2:7
-
1 Nefi 2:4
-
1 Nefi 1:14
-
Psalmii 139:8
-
Alma 34:15
-
3 Nefi 17:6, 7
-
Evrei 4:16