Un grup de tinere m-au întrebat odată: „Ce ați dori să fi știut atunci când erați de vârsta noastră?”. Dacă ar fi să răspund la acea întrebare acum, aș include acest gând: „Aș dori ca, atunci când eram de vârsta voastră, să fi înțeles semnificația împărtășaniei mai bine decât o făceam. Aș dori să fi înțeles împărtășania în felul în care a descris-o vârstnicul Jeffrey R. Holland. Dânsul a spus: «Una dintre invitațiile care sunt incluse în rânduiala de împărtășanie este ca ea să fie o adevărată experiență spirituală, o comuniune sfântă, o reînnoire a sufletului»1”.
Cum poate împărtășania „să fie o adevărată experiență spirituală, o comuniune sfântă, o reînnoire a sufletului” în fiecare săptămână?
Când ascultăm rugăciunile de împărtășanie și ne reînnoim legămintele, împărtășania devine o experiență spirituală care ne întărește. Pentru a face acest lucru, trebuie să dorim să luăm asupra noastră numele lui Isus Hristos.2 Referindu-se la această promisiune, președintele Henry B. Eyring ne-a învățat: „Aceasta înseamnă că trebuie să ne considerăm ca fiind ai Lui. Îl vom pune pe El pe primul loc în viața noastră. Vom dori ceea ce dorește El, nu ceea ce dorim noi sau ceea ce ne învață lumea să dorim”3.
Când luăm din împărtășanie, de asemenea, facem legământ să „[ne amintim] totdeauna”4 de Isus Hristos. În noaptea de dinaintea răstignirii Sale, Isus i-a adunat pe apostolii Săi în jurul Său și a instituit împărtășania. El a rupt pâinea, a binecuvântat-o și a spus: „Luați, mâncați; aceasta este în amintirea trupului Meu, pe care Îl dau ca răscumpărare pentru voi”5. Apoi a luat o cupă cu vin, a adus mulțumiri, a dat-o apostolilor Săi ca să bea și a spus: „Aceasta este în amintirea sângelui Meu… care este vărsat pentru toți aceia care vor crede în numele Meu”6.
Printre nefiți și, din nou, la restaurarea Bisericii Sale în zilele din urmă, El a repetat că trebuie să luăm din împărtășanie în amintirea Sa.7
Când luăm din împărtășanie, depunem mărturie lui Dumnezeu că ne vom aminti de Fiul Său întotdeauna, nu numai în timpul scurtei rânduieli de împărtășanie. Aceasta înseamnă că vom privi mereu la exemplul Salvatorului și la învățăturile Sale, pentru a ne călăuzi gândurile, alegerile și faptele.8
Rugăciunea de împărtășanie ne amintește, de asemenea, că trebuie „[să ținem] poruncile pe care El [ni] le-a dat”9.
Isus a spus: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele”10. Împărtășania ne oferă o ocazie de introspecție și o ocazie de a ne îndrepta inimile și voința către Dumnezeu. Supunerea față de porunci aduce puterea Evangheliei în viața noastră, precum și o mai mare pace și spiritualitate.
Împărtășania asigură un moment pentru o adevărată experiență spirituală, în timp ce cugetăm la puterea mântuitoare și care ne întărește, pe care ne-a transmis-o Salvatorul prin ispășirea Sa. Recent, o conducătoare a Tinerelor Fete a învățat despre tăria pe care o primim atunci când ne străduim să luăm, cu multă considerație, din împărtășanie. Lucrând ca să încheie o cerință pentru Progresul personal, ea și-a stabilit ca obiectiv să se concentreze asupra cuvintelor imnurilor și rugăciunilor de împărtășanie.
În fiecare săptămână, ea și-a făcut o autoevaluare în timpul împărtășaniei. Și-a amintit de greșeli pe care le făcuse, luându-și angajamentul să fie mai bună săptămâna următoare. Ea era recunoscătoare pentru că putea să corecteze greșelile și să fie făcută curată. Amintindu-și despre această experiență, ea a spus: „Puneam în practică partea referitoare la pocăință din ispășire”.
Într-o duminică, după ce și-a încheiat autoevaluarea, a început să se simtă abătută și pesimistă. Își dădea seama că făcea aceleași greșeli iar și iar, în fiecare săptămână. Dar, după aceea, a avut impresia clară că neglija o parte importantă a ispășirii – puterea care întărește a lui Hristos. Ea uita de toate ocaziile în care Salvatorul o ajutase să fie persoana care avea nevoie să fie și să slujească mai mult decât era capacitatea ei.
Luând în considerare acest lucru, ea a meditat din nou asupra săptămânii precedente. Ea a spus: „Un sentiment de bucurie mi-a risipit melancolia când mi-am dat seama că El îmi oferise multe ocazii și multe capacități. Am simțit recunoștință când mi-am dat seama de capacitatea pe care o avusesem de a recunoaște nevoia copilului meu atunci când nu era evidentă. Mi-am dat seama că, într-o zi în care simțeam că nu mai pot să mai fac nimic în plus, am putut să-i spun cuvinte de încurajare unei prietene. Dădusem dovadă de răbdare într-o situație în care, de obicei, reacționam în mod contrar”.
Ea a concluzionat: „Când I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru puterea care întărește oferită de Salvator, m-am simțit mult mai optimistă față de procesul de pocăință la care lucram și am privit spre săptămâna următoare cu speranță reînnoită”.
Vârstnicul Melvin J. Ballard ne-a învățat despre modul în care împărtășania poate fi o experiență vindecătoare și purificatoare. Dânsul a spus:
„Este cineva printre noi, care nu-și rănește spiritul prin cuvânt, gând sau faptă, în intervalul de timp de la o zi de sabat la alta? Facem lucruri pe care le regretăm și pentru care dorim să fim iertați… Modalitatea de a obține iertare este… de a ne pocăi de păcatele noastre, de a merge la cei împotriva cărora am păcătuit sau am încălcat vreo poruncă și de a obține iertarea lor și, apoi, de a ne întoarce la masa de împărtășanie unde, dacă ne-am pocăit sincer și suntem într-o stare de spirit potrivită, vom fi iertați și sufletele noastre vor avea parte de vindecare spirituală …
Eu mărturisesc”, a spus vârstnicul Ballard, „că se simte prezența unui spirit atunci când se administrează împărtășania, care te încălzește din cap până în picioare; simți cum se vindecă rănile sufletești și povara este ușurată. Mângâierea și fericirea vin în sufletul care este demn și cu adevărat dornic să primească din aceasta hrană spirituală”11.
Sufletele noastre rănite pot fi vindecate și reînnoite nu numai datorită faptului că pâinea și apa ne amintesc de sacrificarea trupului și sângelui Salvatorului, dar și datorită faptului că simbolurile ne amintesc, de asemenea, că El va fi întotdeauna, pentru noi, „pâinea vieții”12 și „apă vie”13.
După administrarea împărtășaniei către nefiți, Isus a spus:
„Cel care va mânca din pâinea aceasta va mânca din trupul Meu pentru sufletul său; iar acela care va bea din vinul acesta va bea din sângele Meu pentru sufletul său; iar sufletul lui nu va flămânzi și nu va înseta niciodată, ci va fi sătul.
Acum, când mulțimea a mâncat și a băut, iată, ei au fost umpluți de Spirit”14.
Prin aceste cuvinte, Hristos ne învață că Spiritul ne vindecă și reînnoiește sufletele. Binecuvântarea promisă a împărtășaniei este că noi vom „avea totdeauna Spiritul Său cu [noi]”15.
Când iau din împărtășanie, uneori îmi aduc aminte de un tablou care Îl înfățișează pe Salvatorul Înviat, cu brațele întinse, ca și cum este gata să ne îmbrățișeze cu dragoste. Iubesc acest tablou. Când mă gândesc la el în timpul administrării împărtășaniei, sufletul meu este atât de înălțat spiritual, încât aproape că aud cuvintele Salvatorului: „Iată, brațul milei Mele este întins către voi și oricine va veni, pe acela Eu îl voi primi; și binecuvântați sunt aceia care vin la Mine”16.
Când pregătesc, binecuvântează și distribuie împărtășania, deținătorii Preoției aaronice Îl reprezintă pe Salvator. Când un deținător al preoției își întinde brațul pentru a ne oferi simbolurile sacre, este ca și când Salvatorul Însuși Își întinde brațul milosteniei, invitându-ne pe fiecare dintre noi să luăm din darurile prețioase ale dragostei care a devenit disponibilă prin sacrificiul Său ispășitor – daruri de pocăință, iertare, alinare și speranță.17
Cu cât cugetăm mai mult la însemnătatea împărtășaniei, cu atât aceasta devine mai sacră și mai plină de semnificație pentru noi. Iată cum s-a exprimat un tată în vârstă de 96 de ani, când fiul său l-a întrebat: „Tată, de ce mergi la Biserică? Nu poți să vezi, nu poți să auzi, îți este greu să te deplasezi. De ce mergi la Biserică?”. Tatăl a replicat: „Pentru împărtășanie. Merg pentru a lua din împărtășanie”.
Fie ca fiecare dintre noi să vină la adunarea de împărtășanie pregătit să aibă „o adevărată experiență spirituală, o comuniune sfântă, o reînnoire a sufletului”18.
Eu știu că Tatăl nostru Ceresc și Salvatorul nostru trăiesc. Sunt recunoscătoare pentru ocazia oferită de împărtășanie de a simți dragostea Lor și de a primi din Spirit. În numele lui Isus Hristos, amin.
Note de subsol.
1. Jeffrey R. Holland, Christ and the New Covenant: The Messianic Message of the Book of Mormon (1997), p. 283.
2. Doctrină și legăminte 20:77.
3. Henry B. Eyring, „That We May Be One”, Ensign, mai 1998, p. 67.
4. Doctrină și legăminte 20:77, 79.
5. Traducerea lui Joseph Smith, Matei 26:22 (în Ghid pentru scripturi).
6. Traducerea lui Joseph Smith, Matei 26:24 (în Ghid pentru scripturi); vedeți, de asemenea, Matei 26:26-28; Marcu 14:22-24; Luca 22:15-20.
7. Vedeți 3 Nefi 18:7, 11; Doctrină și legăminte 20:75.
8. Vedeți „How Do I Keep My Covenant to Always Remember the Savior?” Programa Școlii de duminica pentru Vino și urmează-Mă; lds.org/youth/learn/ss/ordinances-covenants/remember; Fideli credinței: referințe pentru Evanghelie (2004), p. 91-93.
9. Doctrină și legăminte 20:77.
10. Ioan 14:15.
11. Melvin J. Ballard, în Melvin R. Ballard, Melvin J. Ballard: Crusader for Righteousness (1966), p. 132-133.
12. Ioan 6:48.
13. Ioan 4:10.
14. 3 Nefi 20:8-9.
15. Doctrină și legăminte 20:77.
16. 3 Nefi 9:14.
17. Sunt recunoscătoare lui Ann Madsen pentru înțelegerea ei privind acest principiu.
18. Jeffrey R. Holland, Christ and the New Covenant, p. 283.