Mesaj din partea Conducerii Zonei
Vârstnicul Joaquim J Moreira, Portugalia
autoritate a zonei–Cei Şaptezeci
„Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut, iubeşte şi pe cel născut din El.”1
A fi născut din Dumnezeu este o experienţă unică, personală şi de neuitat, care ne ajută să trecem peste greutăţile din vieţile noastre.
Experienţa primei întâlniri cu misionarii este întotdeauna un moment pe care nu îl vom uita, ca atunci când am avut prima experienţă spirituală în obţinerea mărturiei noastre. În aceste momente sublime este ca şi cum „ … ţărâna [noastră] adormită …”2 primeşte o nouă viaţă şi simţim în „nări suflare de viaţă”3 şi suntem renăscuţi.
Aşa s-a întâmplat şi cu Telma Silvia în vârstă de 15 ani din Seixal, ţăruşul Setúbal. Deşi nu era membră a Bisericii, ea participa la clasa de seminar de dimineaţă şi simţea dorinţa de a fi botezată datorită dragostei pe care ea o simţea printre membri.
La un moment dat, ţăruşul Setúbal le-a cerut tinerilor să meargă într-o excursie la Templul din Madrid în aprilie 2016. Telma era tristă deoarece ea nu putea să meargă în excursie la templu alături de membrii clasei ei de seminar, deoarece ea nu era membră a Bisericii. Aşa că s-a decis să îşi pună credinţa ei în Isus Hristos la încercare şi a luat decizia de a se boteza. Dar acest lucru nu era de ajuns pentru că, din moment ce se ducea la templu, ea s-a implicat, de asemenea, în a-şi cunoaşte strămoşii pentru a face legămintele necesare pentru ei în apele botezului.
Telma nu doar a renăscut, dar, de asemenea, datorită participării ei la seminar a învăţat cum putea schimba lucrurile în familia ei, prin a duce numele strămoşilor ei la templu pentru ca ei să aibă parte de experienţa unei noi naşteri, o experienţă spirituală glorioasă.
Prin acest lucru noi cunoaștem că îi iubim pe copiii lui Dumnezeu, „prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui.”4 Ne arătăm, de asemenea, dragostea pentru Dumnezeu când îi iubim pe toţi copiii Săi, atât pe cei care se află printre noi, cât şi pe cei care vor veni şi pe cei care au plecat deja dintre noi.
Una dintre cele mai mari demonstraţii de dragoste este atunci când facem ceva pentru cineva care nu poate face acel lucru singur.
Actul cel mai sublim al iubirii realizat pe acest pământ a fost sacrificiul ispăşitor al Salvatorului nostru Isus Hristos. Ispăşirea Sa ne-a permis să obţinem iertarea păcatelor noastre, lucru pe care nu l-am putut realiza noi înşine.
În mod similar, strămoşii noștri nu pot locui în prezenţa lui Dumnezeu fără să primească mai întâi rânduielile salvării.
Strămoşii noştri au trăit în circumstanţe speciale; „când murim, spiritele noastre merg în lumea spiritelor. Moartea nu schimbă personalitatea noastră sau dorinţele noastre de a face bine sau rău. (...) În lumea spiritelor, Evanghelia este propovăduită celor care nu s-au supus Evangheliei sau care nu au avut ocazia de a o auzi pe pământ.”5
Profetul Obadia a profeţit că vor fi „[izbăvitori]… pe muntele Sionului”6; noi putem să ne încadrăm în acest context, de a aduce mântuirea celor care o doresc dar care nu o pot obţine singuri.
Unul dintre lucrurile pe care le putem obţine efectuând lucrarea pentru strămoşii noştri este caritatea, pentru că este un act de iubire sublimă şi „dacă oamenii nu vor avea îndurare, ei nu vor putea moşteni locul acela pe care Tu l-ai pregătit în locaşurile Tatălui Tău”.7
„Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate.”8
Ce binecuvântare este să putem manifesta o astfel de dragoste pentru cei pe care nu-i cunoaştem personal, dar care sunt prezenți în noi când avem nevoie de ajutor, căci ei sunt ca nişte îngeri păzitori care se roagă pentru noi, îşi fac griji pentru noi şi vor ca noi să facem tot ce putem.
Fie ca noi să iubim pentru a fi iubiţi, să slujim pentru a fi slujiţi şi să binecuvântăm pentru a fi binecuvântaţi.
În numele lui Isus Hristos.
Amin.
- 1 Ioan 5:1
- D&L 138:17
- Geneza 2:7
- 1 Ioan 5:2
- Predicați Evanghelia Mea, p. 52-53
- Obadia 1:21
- Eter 12:34
- 1 Petru 4:8