Evangheliile relatează, relativ sumar, parcursul Salvatorului de la palat, unde fusese torturat și batjocorit, până la locul răstignirii sale. Se cunoaște locul, fiind vorba de dealul Căpățânii (Golgota), numit așa pentru forma asemănătoare cu cea a unui craniu. Referitor la modul în care condamnații parcurgeau drumul până la locul răstignirii, aceștia erau forțați să-și poarte crucea pe care urmau să fie răstigniți (presupunem) până sus pe deal, un urcuș ce nu putea fi ușor, chiar fără o greutate suplimentară.
În cazul Salvatorului, Simon din Cirene a fost pus să-i poarte crucea (citim în Marcu 15:21), Isus fiind cel mai probabil fizic epuizat și incapabil să o poarte singur în acele momente de suferință. Spre deosebire de crucea de lemn însă, Hristosul a luat singur asupra Lui crucea păcatelor noastre, ale tuturor, și a parcurs singur drumul Ispășirii. Cu condiția pocăinței, suferința Sa are efect tămăduitor și mai mult, ne ferește pe toți de o suferință asemănătoare. Citez: „Căci iată, Eu, Dumnezeu, am suferit aceste lucruri pentru toți, pentru ca ei să nu sufere, dacă ei se vor pocăi” (D&L 19:16).
Cu toate acestea, faptul că el a urcat dealul ispășirii nu înseamnă însă că nu suntem, la rândul nostru, puși în fața propriilor noastre urcușuri; provocările cărora trebuie să le facem față adesea, deși complexe, sunt însă pe măsura capacităților noastre și pot fi depășite.
Viața creștinului nu este o simplă plimbare, ci, citez: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga”.
Asemănător Celui care a băut cupa amară până la capăt și a terminat ispășirea, exercițiul libertății noastre de a alege și exercitarea capacității noastre de a renunța la omul natural și de a ne sfinți sunt necesare pentru a ne câștiga un loc la dreapta Tatălui.
Aș dori astăzi să fac uz de glasul profeților din zilele noastre în a vă oferi câteva moduri în care putem aborda propriile urcușuri spirituale.
1. Președintele Russel M. Nelson (Putem să facem mai bine și să fim mai buni, aprilie 2019) ne sfătuiește să ne asigurăm că accesăm mai din plin puterile cerului și ne imploră să ne avântăm în procesul pocăinței zilnice. Citez:
„Simțiți puterea care întărește a pocăinței zilnice – a faptului de a face puțin mai bine și de a fi puțin mai buni în fiecare zi. Când alegem să ne pocăim, alegem să ne schimbăm! Îi permitem Salvatorului să ne transforme în cea mai bună versiune a noastră. Alegem să progresăm spiritual și să avem parte de bucurie – bucuria mântuirii în El”.
2. Sora Michele D. Craig (Nemulțumirea de nivelul spiritualității noastre, octombrie 2018) ne încurajează, poate părea paradoxal, să dezvoltăm ceea ce ea numește „nemulțumirea de nivelul spiritualității noastre”, care, „ne poate motiva să acționăm cu credință, să urmăm invitația Salvatorului de a face bine și să Îi oferim, cu umilință, viața noastră”. „[…] Trebuie să ne bucurăm că avem sentimente de nemulțumire în ceea ce privește nivelul spiritualității noastre, care ne îndrumă spre o cale mai înălțătoare, recunoscând și evitând, în același timp, imitațiile lui Satana – sentimentele de descurajare care ne blochează”.
3. Cuvintele pline de căldură ale președintelui Henry B. Eyring (Munți de urcat, aprilie 2012) ne sugerează să ne trăim viețile bazându-ne pe o temelie a credinței pentru a reuși să facem față munților de urcat. Citez:
„Dumneavoastră și cu mine avem credință că modul în care ne putem ridica deasupra și mai presus de încercările noastre este să credem că există un „leac alinător în Galaad” și că Domnul a promis: «nu te voi părăsi». Aceasta ne-a învățat președintele Thomas S. Monson pentru a ne ajuta pe noi și pe cei pe care-i slujim în încercări care par pline de singurătate și copleșitoare”.
4. În cuvintele vârstnicului Massimo De Feo (Ridicați-vă! El vă cheamă, aprilie 2024) „ne păstrăm o vedere spirituală clară când auzim glasul Domnului și Îi permitem să ne îndrume. [...] Acesta este motivul suprem pentru care primim binecuvântări în viața noastră, și anume acela că-L urmăm pe Isus Hristos. Este vorba despre a-L recunoaște pe El, a face și a ține legăminte cu Dumnezeu datorită Lui, a ne schimba firea prin El și a îndura până la sfârșit urmându-L pe El. În încheiere, aș dori să las aici încurajarea Salvatorului: „nu vă temeți, eu am biruit lumea”.
Aceste cuvinte simple ar trebui să sune și să răsune în urechile noastre ca un motto călăuzitor pe întreg parcursul vieților noastre. Și, să nu uităm, cuvintele Sale nu sunt doar cuvinte ci, în fapt, Hristos ne asigură că, în tot acest efort epuizant, nu vom fi niciodată singuri, El va fi lângă noi.
Cu ocazia sărbătoririi Paștelui, care este aproape, să medităm la ceea ce a făcut și la modul în care a pătimit Isus Hristos, dar și la modul în care putem atrage mai din plin efectele ispășirii Sale infinite în viețile noastre. Vă încurajez să vă rugați pentru puterea de a rezista urcușului și să invocați harul Său ca prin El să biruim, la rândul nostru, condiția vieții muritoare.