Acum câțiva ani, fiul nostru, care atunci avea patru ani, a fost implicat într-un accident de mașină serios departe de casă. După ce a petrecut aproximativ o săptămână în spital, a putut fi transferat cei 320 de kilometri până la spitalul nostru local. Când am ajuns acasă, am găsit un bilet la ușa noastră, de la o soră iubitoare care slujește, cuprinzând detalii despre cine avea să-i ia pe ceilalți patru copii ai noștri de la școală, cine avea să ne gătească și cine avea să ne spele rufele. În următoarele cinci săptămâni, în care fiul nostru a rămas în spital, soția mea a dat naștere celui mai mic fiu al nostru. Cu un fiu la un capăt al spitalului, cu soția și un nou-născut la celălalt capăt, patru copii de care să am grijă și un serviciu cu normă întreagă de inclus în program, nu ne-am fi descurcat fără ajutorul semnificativ oferit de către membrii episcopiei. Am fost foarte recunoscători pentru slujirea lor altruistă. Știm că întrebarea obișnuită, „Putem face ceva să te ajutăm?”, este întotdeauna adresată cu sinceritate, dar această soră grijulie a mers mai departe, a anticipat nevoile noastre și a slujit în conformitate cu acestea.
În Luca 4:18, Salvatorul citește profețiile lui Isaia despre Propria Sa venire și misiunea Sa aici, pe pământ. Profeția spune:
„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați”. (Vedeți Isaia 61:1.)
În societatea noastră de astăzi, sunt mulți cu inima zdrobită care se confruntă cu destrămarea relațiilor de familie și alte încercări. Sunt mulți care sunt captivi, prizonieri ai dependențelor, depresiei sau descurajării. Sunt mulți care sunt orbi, în special față de adevărurile aducătoare de pace ale Evangheliei lui Isus Hristos. Și mulți sunt loviți de dezamăgirile din viață.
În 3 Nefi 18:32 citim: „Cu toate acestea, voi să nu-l alungați pe el afară din sinagogi sau din locurile voastre de rugăciune, căci unuia ca el trebuie să continuați voi să-i slujiți; căci voi nu știți dacă ei nu se vor întoarce și se vor pocăi și vor veni la Mine cu toată inima, iar Eu îi voi tămădui; iar voi să fiți mijlocul prin care salvarea să le fie adusă lor”.
Vă puteți imagina o binecuvântare mai mare decât aceea de a lucra împreună cu Salvatorul pentru a vindeca suferințele celor din jurul nostru și a fi un instrument pentru salvarea lor?
Cu ceva timp în urmă, am fost să-mi vizitez fiul, care studia în Rexburg, Idaho. El, soția lui și cu mine am mers să luăm cina la un restaurant în care oamenii stăteau la coadă pentru a fi serviți. Era plin de studenți, entuziasmați pentru că au absolvit și semestrul s-a încheiat. Am observat o domnișoară tânără care a intrat singură, arătând cumva stingheră și copleșită de zgomotul și activitatea din jurul ei. Am simțit îndemnul să o invit să stea cu noi. După ce și-a luat mâncarea, ea a trecut pe lângă noi și s-a îndreptat către o masă la care era singură. În acel moment, m-am gândit: „O, va crede că sunt ciudat dacă o invit să stea cu noi” și nu am ținut seama de acel îndemn. Îmi amintesc că, în dimineața următoare, m-am trezit pe la ora 2:30 a.m., gândindu-mă: „Dacă avea cu adevărat nevoie de ajutorul și prietenia noastră?”. M-am dat jos din pat, am îngenuncheat și m-am rugat ca altcineva s-o poată ajuta acolo unde eu am eșuat. Am hotărât, de asemenea, că nu aveam să mai las niciodată acel fel de îndemn sau ocazia de a înălța spiritual pe altcineva să treacă din nou.
Invit pe fiecare dintre noi să-i ajute pe alții cu orice ocazie, să-i înalțe spiritual, să-i întărească și să le slujească cu multă dragoste. Făcând astfel, noi îndeplinim legământul sacru pe care l-am făcut la botez de a fi martori ai Săi, de a fi mâinile Sale vindecându-i pe cei aflați în nevoie.