Eveniment multicultural cu participarea a 11 ţări.

Eveniment multicultural cu participarea a 11 ţări
Primul eveniment multicultural din istoria Bisericii în România a fost organizat sâmbătă, 13 septembrie 2014, ora 17:00 la Oradea. Evenimentul a fost organizat după modelul celui de la dedicarea Templului Kiev, la care directorul artistic a acestui evenimentului, sora Izabela Geambaşu din ramura Oradea a participat reprezentând România. Cu participarea a peste 11 ţări, reprezentate de către membri şi misionari din Districtul Oradea, de care aparţin ramurile Oradea, Cluj, Arad şi Timişoara, evenimentul a avut un succes extraordinar!

Bun venit oferit de directorul artistic al spectacolului Izabela Geambaşu
DSCN1366.JPG

„Totul a fost atât de frumos şi foarte profesionist. O felicit pe Sora Geambaşu pentru organizarea reuşită şi alături de ea pe toţi participanţii pentru curajul şi devotamentul lor în a face din acest eveniment ceva inedit şi extraordinar”, a spus sora Ivory, soţia preşedintelui de misiune.

Au fost reprezentate ţări precum Australia, Irlanda, Finlanda, Mexic, Polonia, Italia, SUA, Cuba, Ungaria, Tonga şi, bineînţeles, România. În rândul spectatorilor, pe lângă oameni din districtul Oradea s-au găsit chiar şi oameni din Sibiu, Ploieşti şi Bucureşti.

Spectatorii au fost fascinaţi de ideea acestui spectacol şi modul de punere în scenă. În spatele fiecărui protagonist, în timp ce el cânta sau dansa, au fost proiectate imagini cu peisaje, monumente şi locuri importante din ţara respectivă , dar şi numele, steagul şi harta ţării reprezentate, astfel încât toată lumea să poată recunoaşte ţara fără alte întreruperi în timpul actului artistic.

 La finalul spectacolului, toţi protagoniştii au ieşit pe scenă pentru a cânta împreună cântecul pentru copii: „Strângeţi-vă mâinile în jurul lumii” [1] , cu un mesaj puternic depre Evanghelia restaurată, despre faptul că noi toţi suntem copii ai lui Dumnezeu care Îl slăvesc pe Isus Hristos şi care avem acelaşi scop, acela de a fi fericiţi şi de a aduce această fericire în toată lumea, ridicând pe cel necăjit, slujind, împărtăşind Evanghelia. A fost un moment remarcabil! Îmbrăcaţi în diferitele lor porturi, dar cântând toţi în aceeaşi limbă, membrii şi misionarii noştri le-au arătat tuturor că nu contează de unde venim sau unde ne va duce viaţa, contează doar să fim şi să rămânem oameni. Oameni buni, oameni credincioşi, dornici să îi ajutăm pe semenii noştri, oameni cu caracter, fermi şi nestrămutaţi, oameni care fac legăminte cu Dumnezeu şi trăiesc conform cuvintelor Sale, respectând toate poruncile. Cu zâmbetele lor au luminat după-amiaza de sâmbătă şi, pentru o oră, ne-au făcut să uităm de zgomotele lumii şi ne-au dovedit că poate exista pace şi înţelegere între multele naţiuni ale lumii dacă toţi avem acelaşi scop.

Grupul interpretează cântecul pentru copii 'Srângeţi-vă mâinile în jurul lumii'.
photo (2).JPG

La sfârşitul spectacolului, toţi au fost invitaţi să servească prăjituri şi răcoritoare şi oricine s-a putut duce l-a „artiştii noştri” pentru a se angaja într-o conversaţie prietenească despre ţara, tradiţiile şi portul lor, dar şi despre ce îi aduce aici, sau de ce fac ceea ce fac.

„A fost un prilej extraordinar de a le arăta oamenilor că noi nu suntem o biserică americană, cum ne categorisesc mulţi, suntem o biserică internaţională. Dar mai important suntem Biserica lui Isus Hristos şi suntem uniţi în credinţa noastră!”, a spus directorul artistic, care ne-a mărturisit că şi-ar dori să facă din acest spectacol o tradiţie. Noi îi dorim mult succes şi aşteptăm cu nerăbdare să ne revedem cu alte acte artistice la anul!


Weronika Iepure-Gorska reprezentând Polonia

Levente Tóth și Izabela Geambașu reprezentând Ungaria
Vârstnicul Baielli reprezentând Italia, căruia i s-au alăturat Preşedintele şi Ellis Ivory şi vârstnicul Hokkanen.

Vârstnicii Middlebrook şi Evans reprezentând Australia.

Iulia Blaga reprezentând România

Vârstnicul Gunsay reprezentând Irlanda

Vârstnicii Avila şi Reed reprezentând Mexic

Sora Smith reprezentând Italia

Vârstnicul Christiensen reprezentând SUA

Sora Pauni reprezentând Tonga

Surorile Tanner, Merrill, Black şi Allen şi vârstnicul Reed reprezentând SUA

Vârstnicul Hokkanen reprezentând Finlanda

Vârstnicul Mayans reprezentând Cuba
 
DSCN1375.JPG


10603103_587488348027958_47091747_n.jpg

DSCN1377.JPG


DSCN1368.JPG


DSCN1367.JPG


DSCN1369.JPG


DSCN1374.JPG


DSCN1376.JPG


DSCN1378.JPG


972663_587487848028008_1050529922_n.jpg


10707884_587488294694630_2066517788_n.jpg


1964329_587508578025935_783800863_n.jpg


10714890_587508458025947_1419250026_n.jpg



[1]    „Strângeţi-vă mâinile în jurul lumii” - Cântece pentru copii, p. 181-182