După ce am terminat liceul, au urmat doi ani foarte competitivi de pregătire pentru a intra la institutul francez Grandes Ecoles. La sfârșitul acestor doi ani de pregătire intensă, studenții dau examene de admitere competitive, cu speranța de a fi acceptați la cele mai prestigioase școli. Ca toți studenții din clasa mea, lucram foarte intens. Studenții lucrează literalmente toată ziua și în fiecare seară până târziu. Mi-am dat seama repede că a nu lucra duminica ar fi însemnat ca, doi ani mai târziu, să acumulez o serie de dezvantaje numerice: spre deosebire de colegii mei, aș fi pierdut, în acest caz, echivalentul a paisprezece săptămâni întregi de studiu. Tatăl meu, văzând că duc o luptă lăuntrică între rațiune și credință, mi-a vorbit în felul lui Ietro: „Matthieu, ce gândești tu este greșit. Nu ar trebui să lucrezi duminica”. La început, inima mea s-a răzvrătit împotriva acestui sfat. În definitiv, tatăl meu nu cunoștea situația. Dar, după ce furtuna s-a potolit, am ales să țin seamă de sfatul său. Nu am regretat niciodată. „Să [nu-mi fac] gusturile [mele]”[1] în ziua de sabat s-a dovedit a fi un sfat neprețuit. Nu numai că veneam odihnit în diminețile de luni, când toți colegii mei păreau extenuați după un sfârșit de săptămână în care studiaseră continuu. Ci, acești ani au devenit esențiali pentru progresul meu spiritual. Tot ce am simțit în zilele de duminică, adâncindu-mă năvalnic în scripturi, mi-a întărit rădăcinile spirituale pentru anii care au urmat.
La încheierea acestor doi ani intenși, am promovat examenele pe care le plănuisem și, cu toate că am fost departe de a fi printre studenții străluciți, am obținut un punctaj care mi-a permis să fiu acceptat la una dintre școlile la care visam, dar nu credeam că aș putea să intru vreodată, una dintre cele mai bune. Acest lucru mi-a întărit mărturia conform căreia „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”[2]. Prin această experiență, am învățat că ziua de sabat a fost o sursă foarte necesară de învigorare a sufletului, sursă la care colegii mei nu au avut acces. La fel ca israeliții care se hrăneau cu mană în pustiu și nu adunau mană în ziua de sabat, am învățat că faptul de a-mi pune încrederea în Dumnezeu și a nu lucra în zilele de duminică mi-a oferit un avantaj, nu un dezavantaj. Pentru că împreună cu porunca, El pregătește o cale.
Isaia știa bine că, departe de a fi împovărător, sabatul poate fi o desfătare: „Dacă îți vei opri piciorul în ziua sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit”[3].
Sabatul asigură un răgaz incomparabil de la grijile lumii noastre tumultuoase și un repaus de la viața noastră asaltată de mass-media. Este un moment în care trebuie să ne domolim și să intrăm într-o lume a contemplației. Sabatul este un moment sacru în aceeași măsură în care templul este un loc sacru. Este o zi în care trebuie să ne concentrăm asupra familiei, să ne bucurăm, să întărim legăturile și să preaslăvim împreună. Este o zi pentru dezvoltare spirituală, o zi pentru a depune mărturie, o zi pentru a întări genunchii care se clatină. Până când vom trăi pentru totdeauna în împărăția celestială, sabatul poate fi cea mai bună pregătire săptămânală pentru a trăi ca ființe celestiale[4]. În cele din urmă, sabatul se concentrează asupra faptului minunat de a lua din împărtășanie, prin care spiritele noastre comunică cu Domnul, legămintele noastre sunt reînnoite și vindecarea sufletelor noastre este garantată. În ziua de sabat, Îl găsim pe Domnul.
Mulțumesc Domnului pentru sabat. Cu adevărat, este o desfătare.
[1] Isaia 58:13
[2] Romani 8:28
[3] Isaia 58:13-14