Sunt sfinții din zilele din urmă creștini?
A împărtăși Cartea lui Mormon necesită curaj, dragoste sinceră și credință, dar nu necesită un exemplar fizic. Acum puteți împărtăși cu ușurință aplicația Cartea lui Mormon familiei și prietenilor.
Uneori putem uita cât de simplu este să împărtășim Evanghelia; poate fi la fel de simplu ca a împărtăși ceea ce simțim sau o experiență pe care am trăit-o.
Dacă le căutăm, există ocazii de a oferi invitații simple care pot duce la binecuvântări miraculoase pentru oamenii pe care îi cunoaștem și îi întâlnim peste tot în jurul nostru.
Când facem fapte de bunătate, putem ajuta la o schimbare a inimii celor din jurul nostru.
Bunătatea poate vindeca rănile care pot fi cauzate de neînțelegeri sau chiar de fapte care rănesc.
Când ne facem timp să ne gândim la alții, micile noastre fapte de bunătate pot schimba lumea.
Se pare că, uneori, copiii știu cel mai bine. Ei pot fi un exemplu despre cum ar trebui să dăm cu toții dovadă de bunătate unii față de alții.
Un șofer de camion bosniac compară hărțile și ghidarea prin GPS de care are nevoie ca șofer cu îndrumarea de care avem nevoie de la Tatăl Ceresc pentru a ne descurca pe drumul vieții.
Un tată își dă seama cât de important este să își petreacă timpul cu fiul său atunci când băiețelul îi oferă bani pentru a cumpăra puțin din timpul lui.
Evanghelia i-a oferit pace Monikăi în vremuri dificile și continuă să o ajute să fie fericită
Poate fi ușor să tratăm cu superficialitate măreția creației și să uităm de originea ei divină.
#Incepanddeazi, ne putem pocăi, putem începe din nou și putem reevalua totul în viață datorită lui Isus Hristos.