Apostolul Pavel a petrecut peste trei ani printre sfinții din Efes. În timpul acelei perioade, efesenii au avut parte de miracole, vindecări și evenimente extraordinare. După cum a declarat Pavel, „cuvântul lui Dumnezeu… se răspândea și se întărea” printre ei „cu… putere”1.
Dar propovăduirea sa și manifestările puterii lui Dumnezeu au stârnit atât de multă agitație printre necredincioși, încât Pavel a fost nevoit să plece din Efes. El s-a dus din loc în loc pentru a predica, dar, înainte de a se întoarce la Ierusalim, a simțit nevoia de a-și instrui și avertiza încă o dată prietenii. Neputând să se întoarcă la Efes, el le-a transmis un mesaj vârstnicilor Bisericii. El le-a amintit că, pe toată perioada petrecută în Efes, el a predat ce era „de folos” – „pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul Isus Hristos”2 – și, apoi, i-a avertizat: „luați seama dar la voi înșivă și la toată turma. . . [căci]. . . după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma” 3. El a mai adăugat că rostirea de „lucruri stricăcioase” va fi instrumentul pe care acești „lupi răpitori” îl vor folosi „ca să tragă pe ucenici de partea lor”. 4
Când s-a întors la Ierusalim, el a fost arestat și dus la Roma. În timp ce era ocupat cu predicarea Evangheliei adevărate, chiar și ca prizonier în Roma, știind că viața lui avea să se încheie curând, Pavel a simțit că este important să le scrie membrilor Bisericii din Efes.
Când a fost acolo în persoană, prima faptă a lui Pavel a fost să-și „[pună] mâinile peste ei [și] Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei” 5.
Acum, când le scrie ultimele sale cuvinte de învățătură prietenilor săi preaiubiți și celorlalți slujitori din Efes, Pavel începe prin a-i lăuda pentru „credința [lor] în Domnul Isus… și dragostea [lor] pentru toți sfinții”6. El mai recunoaște că, deși înainte ei au fost „morți în [greșeli și păcate]” și au fost „din fire copii ai mâniei”, acum ei erau „[aduși] la viață împreună cu Hristos” 7
Pavel pune în antiteză vrăjmășia pe care membrii Bisericii din Efes o avuseseră unii față de alții înainte de a se pocăi, a-și exercita credința și a-L primi pe Duhul Sfânt, cu faptul de a fi acum „împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu. . . prin Duhul”8.
El continuă să-și exprime dorințele lăuntrice ale inimii sale spunându-le: „Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos. . . și-L rog… să vă facă. . . [să aveți] rădăcina și temelia pusă în dragoste, să puteți. . . să cunoașteți dragostea lui Hristos. . . ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” 9.
Pentru a-i ajuta pe sfinți să fie plini de plinătatea lui Dumnezeu pe care tocmai a menționat-o, Pavel face, apoi, o listă detaliată cu deprinderi care vor asigura că acești bărbați buni și aceste femei bune „nu [întristează] Duhul Sfânt al lui Dumnezeu”10.
El le spune: „Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos”11.
Deși conștient de bunătatea lor, așa cum a fost ea manifestată prin faptul că se pocăiseră, aveau credință și erau demni de manifestările Duhului Sfânt, Pavel i-a avertizat pe prietenii săi cu privire la potențiala putere distructivă a cuvintelor, atât a celor rostite de lupii răpitori din afara turmei, cât și a clevetirii celor din turmă.
Înainte, în viața sa, Saul folosise cuvinte pentru a-i distruge pe credincioși; acum, după ce L-a acceptat pe Domnul, Pavel dorește ca modul în care vorbește să fie o dovadă că s-a schimbat și un semn că este un credincios adevărat. Pavel pare să indice că nu este suficient să primim rânduielile și să-L avem pe Duhul Sfânt, deoarece un semn al credincioșilor adevărați este să „[fim] buni unii cu alții”.
3 Faptele apostolilor 20:28-29
10 Efeseni 4:30