Mesaj din partea conducerii zonei
Vârstnicul Wolfgang Pilz, Germania
Autoritate a zonei-Cei Şaptezeci
Anii 1960 au fost caracterizaţi de schimbări însemnate şi de o creştere nouă în Biserica din Europa. Vârstnicul Ezra Taft Benson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, care a devenit mai târziu preşedinte al Bisericii, a fost chemat în Europa pentru a prezida de aici, din Frankfurt, asupra Misiunii Europa. Sub îndrumarea sa, au fost iniţiate multe programe pentru a scoate din obscuritate ţările din centrul Europei, în special Germania, care era cel mai mult devastată ca urmare a distrugerilor cauzate de cel de-al Doilea Război Mondial. Multe unităţi din Germania îşi pierduseră clădirile şi se întâlneau în apartamente sau în curţile din spatele acestora.
În oraşul meu natal, ne întâlneam într-o clădire cu birouri din centru, în care se afla o cizmărie, un cabinet stomatologic şi, la ultimul etaj, apartamentul proprietarului.
O experienţă neplăcută din copilăria mea mi-a rămas în minte până acum. Un băieţel de la Societatea Primară nu reuşise să deschidă uşa de la intrare şi, evident, stricase broasca. În timp ce membrii episcopiei se aflau la adunarea de împărtăşanie, proprietarul clădirii, mânios, a năvălit pe neaşteptate, perturbând liniştea şi ne-a ameninţat folosind un limbaj injurios. După aceea, nimic nu a mai fost ca înainte. Sentimentul de siguranţă a dispărut.
La scurt timp după aceea, preşedintele Benson a vizitat episcopia din Darmstadt şi a anunţat că urma să se construiască o clădire pentru noi.
Marea provocare pentru grupul de zece familii tinere şi câteva văduve credincioase era de a aduna din contribuţii proprii o parte din fondurile necesare şi, practic, de a munci fizic pentru a o construi.
Ceea ce a urmat au fost trei ani de cooperare şi de muncă intensă pentru a construi o casă de întruniri spaţioasă la marginea oraşului.
Într-o perioadă în care multe dintre familiile implicate nu şi-ar fi putut construi o casă decât cu sprijinul vecinilor, toată tăria noastră şi fiecare oră liberă erau concentrate asupra casei de întruniri. Şantierul, subsolul şi sistemul de ventilaţie au devenit terenuri de joacă pline de aventură pentru copii, deoarece familiile se întâlneau acolo în fiecare sfârşit de săptămână pentru a munci împreună. Şi azi am în minte imaginea mamei mele, cum pregătea o delicioasă tocană în cele mai mari cratiţe din casă şi le ducea pe şantier.
Între 1961 şi 1967, printr-o iniţiativă unică, mai mult de 120 de fraţi tineri au fost chemaţi să slujească în calitate de misionari responsabili de construcţii. Locuiau împreună cu unele familii de membri, lucrau de dimineaţa până seara pe şantier şi, pentru un timp, au făcut parte, din episcopie. Pentru noi, copiii, aceşti oameni au fost un exemplu minunat. Şi azi ne amintim numele lor. Construirea unei case de întruniri pentru o episcopie a fost posibilă numai cu ajutorul lor împreună cu cel al câtorva experţi.
Din Flensburg, în nordul Germaniei, până în Graz, în sudul Austriei, aproape 60 de clădiri au fost construite în acest fel.
Împreună cu templele şi căminele noastre, casele de întruniri sunt locuri sacre în care Îl preaslăvim pe Dumnezeu, ne rugăm Lui, ni se predă şi primim îndrumare spirituală.
În acest sens, casa de întruniri ocupă un loc special, deoarece este un loc în care pot intra toţi cei care se comportă corespunzător, fără a fi nevoie de alte cerinţe.
Adesea, în trecut, ne invitam prieteni la casa de întruniri a episcopiei când aveau loc evenimente culturale, activităţi sportive sau festivaluri. Cu toţii erau impresionaţi de viaţa noastră în episcopie, dar, adesea, le lipsea perspectiva spirituală mai profundă.
Mai târziu, ne-am dat seama că prietenii noştri erau atinşi de Spirit şi puteau recunoaşte învăţăturile lui Hristos doar dacă îi aduceam la adunarea de împărtăşanie, în care şi noi adunăm „untdelemn… pentru candele” participând cu regularitate la ea.
Capelele noastre pot fi simple şi fără ornamente, iar masa de împărtăşanie doar un altar în timpul sfintei rânduieli, dar mesajul că noi Îl preaslăvim pe Hristos ca Salvator şi Mântuitor al nostru şi că putem pretinde dreptul la însoţirea şi îndrumarea Sa luând în mod demn din împărtăşanie poate penetra inimile oamenilor în această adunare sacră.
Nu există loc mai bun în care să mergem atunci când vrem să împărtăşim acest adevăr unui prieten.