În urmă cu șaptezeci de ani, când avea 16 ani, Maria Matei s-a mutat dintr-un mic sat învecinat la Ploiești pentru a urma școala de frizerie. Cursul a durat trei ani, dar ea a avut un talent înnăscut și a dobândit repede aptitudinile necesare pentru ceea ce a devenit cariera ei de-o viață. Înainte ca primul an de cursuri să se încheie, ea a început să câștige bani și a lucrat cu succes în meseria ei în următoarele patru decenii.
În anul 2004, un bărbat care era membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a devenit unul dintre clienții ei obișnuiți și nu s-a temut să vorbească despre crezurile sale. „Îmi aducea reviste și broșuri și mă invita întotdeauna să vin la biserică. Mi-a dat și o Biblie”. Ea explică: „Eram ortodoxă ca aproape toată lumea, așa că, atunci, mersul la biserică însemna doar să ne ducem de Paște și de Crăciun, iar preotul ne citea niște scripturi. Dar chiar și când eram copil, îmi doream cu adevărat să pot citi și studia singură Biblia, numai că nu avusesem niciodată o Biblie și nici altcineva pe care îl cunoșteam nu avea. Nu puteam studia ceea ce nu aveam, așa că, atunci când mi-a dat o Biblie, am fost foarte încântată”.
În luna februarie a anului 2005, ea a acceptat, în cele din urmă, invitația de a se duce cu el la biserică și, după ce s-a dus de două ori, a început să aibă discuții cu misionarii. Vârstnicul Bills și vârstnicul Cox le-au propovăduit lecțiile ei și fiicelor ei. „Nu am înțeles totul, dar am fost atât de impresionată de sinceritatea lor și mai ales de modul în care vorbeau despre scripturi. Ei îndrăgeau Biblia tot așa cum o îndrăgeam și eu. Eu au venit în fiecare săptămână timp de patru săptămâni și, după aproximativ două săptămâni, știam că îmi spuneau lucruri adevărate.”
„Mesajul pe care mi l-au transmis a fost că au adevărul și au vrut să-l știu. Ei știau că Tatăl Ceresc mă iubea și mă cunoștea și m-au învățat că și Isus Hristos mă cunoștea și mă iubea.”
Ea a dorit să afle mai multe și știa că avea să găsească răspunsuri în Biserică. Ea și fiica ei au fost botezate în luna martie, după patru săptămâni de lecții.
„M-am simțit ca și cum aș fi renăscut. Nu am fost botezat niciodată în acest fel – în modul corect, să fiu scufundată în apă – dar cel mai important, să fac acel legământ cu Tatăl meu Ceresc. Acum, nu-mi place să lipsesc de la biserică. Acolo este locul în care trebuie să fiu. Trebuie să reînnoiesc acel legământ în fiecare săptămână. Este atât de important! Împărtășania este colacul meu de salvare.”
Scripturile și templul
Participarea la adunările Bisericii a fost o binecuvântare din multe motive, dar Școala de duminica era partea ei preferată. „Îndrăgeam scripturile foarte mult. Îmi plăcea să le studiez, dar, pentru că nu fusesem niciodată învățată nimic despre ele, uneori îmi erau greu să le înțeleg. Nu știam întotdeauna ce însemna totul când studiam singură acasă. Dar, când m-am dus la clasa Școlii de duminica, am putut să învăț mult mai multe de la Spirit și de la cei din jurul meu. M-a ajutat foarte mult. Încă îndrăgesc Școala de duminica și studiez zilnic din scripturi. Vino și urmează-Mă a fost o mare binecuvântare în a mă ajuta să învăț și mai mult.”
După ce s-a alăturat bisericii, sora Matei și-a petrecut următorul an concentrându-se asupra pregătirii pentru a se duce la templu. Știa că acesta era următorul pas important în legămintele pe care dorea să le facă cu Tatăl Ceresc.
„În anul 2006, m-am dus pentru prima dată la Templul Freiberg, Germania. Când m-am dus la templu, mi-am dat seama că nu mai văzusem și nu mai simțisem niciodată în viața mea ceva atât de frumos. Mi-am primit înzestrarea și, apoi, am făcut muncă în templu pentru mulți alții din familia mea. Nu voi uita niciodată cum m-am simțit primindu-mi înzestrarea și putând să-i ajut și pe alții să facă acele legăminte sacre.”
Dragostea ei pentru templu a crescut. „Am putut să mă duc la templu de alte trei ori (de două ori în Ucraina și o dată la Roma) și am învățat despre cercetarea privind istoria familiei și cât de important este să ne ajutăm strămoșii să primească aceleași binecuvântări din templu. Fiecare dintre aceste călătorii a fost cu adevărat specială pentru mine, deoarece am putut să duc cu mine nume ale membrilor familiei. Știu că acest lucru este foarte important. Este cea mai importantă lucrare.” Ea adaugă râzând: „Și profetul spune acest lucru, deci suntem de acord”.
Continuând, ea spune: „Nimeni nu m-a presat vreodată să mă duc la templu, iar familia mea nu a încercat să mă oprească Știu că am posibilitatea de a alege să mă duc și să înfăptuiesc această lucrare sacră și că este alegerea corectă pe care trebuie s-o fac. Libertatea de a alege și capacitatea de a alege sunt importante, iar Dumnezeu ne cunoaște și ne binecuvântează când ne folosim libertatea de a alege pentru a ține poruncile Sale”.
„Într-o zi, îmi voi putea întâlni toată familia și vom putea fi împreună datorită muncii pe care eu am ales să o fac pentru ei aici. Cu toții vom fi binecuvântați datorită capacității mele de a mă duce la templu.”
Anul acesta, ea planifică o altă călătorie la Roma, alături de câțiva membri ai ramurii. „Sunt atât de entuziasmată să mă pot duce din nou.”
O mărturie de neclintit
„Am avut întotdeauna o mărturie puternică despre Biserică”, explică Maria. „Știu că este singura Biserică adevărată de pe pământ și știu, de asemenea, că avem un profet în viață pe pământ. Eu știu că el nu este perfect; Domnul l-a ajutat să devină persoana care trebuie să fie pentru a fi profet. Pentru el, a fost un proces de învățare, la fel cum noi toți învățăm ceea ce trebuie să știm. Am o mărturie și, de asemenea, îmi place să aud mărturiile altora, deoarece acest lucru o întărește pe a mea. Duminica de post este o zi importantă pentru mine.”
Ea este ferm convinsă că mersul al biserică, participarea la activități, păstorirea și ținerea legăturii unii cu alții este modul în care ne depunem mărturia unul altuia. „Este foarte, foarte important să facem toate aceste lucruri.”
„Întotdeauna a fost alegerea mea să mă duc la biserică”, explică ea, bătându-se pe piept. „Îmi folosesc libertatea de a alege pentru a-I arăta lui Dumnezeu că Îl iubesc. Chiar dacă oamenii spun lucruri care mă supără la biserică, nu contează. Nu mă duc la biserică pentru ei, mă duc la biserică pentru mine. Nimeni nu mă poate abate de pe această cale. Iubesc Biserica! Vreau să învăț din ce în ce mai multe despre ea. Dacă mă trezesc dimineața, presupun că Dumnezeu are pentru mine ceva de făcut – dacă acea zi este duminica, atunci înseamnă că trebuie să mă duc la biserică.”
