În onoarea drepturilor omului .

„Este o mare afirmare a posibilităţii de a rezolva conflictele prin raţiune şi bunăvoinţă.” – Mary Ann Glendon[1]

„Este o mare afirmare a posibilităţii de a rezolva conflictele prin raţiune şi bunăvoinţă.”

În urmă cu 66 de ani, un document a exprimat respectul faţă de lumea care a deschis noi orizonturi pentru relaţiile interumane. Se numeşte Declaraţia universală a drepturilor omului şi a fost prima expresie globală de acest fel.

Conducători din diverse naţiuni, culturi, religii şi sisteme politice s-au întrunit pentru a stabili standarde de umanitate care să se aplice tuturor, pretutindeni. Primele rânduri proclamă faptul că„[demnitatea inerentă] tuturor membrilor familiei umane şi… [drepturile] lor egale şi inalienabile“ sunt „fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”.[2]

Concepută din cenuşa distrugerilor provocate de cel de-al Doilea Război Mondial şi Holocaust, această declaraţie a formulat aspiraţia colectivă de a dezvolta „relaţii de prietenie între naţiuni”[3] şi de a scoate în evidenţă ce este mai înalt şi mai bun în civilizaţia noastră comună aici, pe pământ.

Ce este atât de important în privinţa drepturilor omului?

Fiecare persoană, indiferent de religie, rasă, sex sau naţionalitate, are drepturi fundamentale prin simplul fapt de a fi om. Acestea includ dreptul la viaţă, libertate, securitate, protecţie egală din partea legii şi libertatea gândirii, a cuvântului şi a religiei.

Aceste drepturi ale omului îi protejează pe cei slabi de abuzurile tiraniei. Ele acţionează ca un tampon şi un arbitru între individ şi concentrarea puterii. Aceste norme şi principii se opun tendinţei naturale a oamenilor de a se domina unii pe alţii. Drepturile omului ne ajută să ne îndepărtăm de ideea dăunătoare că forţa face ca lucrurile să fie drepte.

Puterea declaraţiei universale nu constă aşa mult în a întrebuinţa aceste drepturi, ci în rolul ei de învăţător care formează idealuri şi stimulează interesul faţă de binele comun. Drepturile omului întăresc obligaţia pe care o avem unul faţă de celălalt şi oferă dignitate modului în care lucrăm, slăvim, interacţionăm în comunităţile noastre şi ne creştem familiile. Astfel, drepturile omului complementează angajamentele noastre civice şi democratice. Drepturile fără relaţii şi responsabilităţi nu sunt suficiente.

Păstrarea credinţei, atât în particular, cât şi în public

Articolul 18 din declaraţie este scurt, dar impresionant: „Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alţii, atât în mod public, cât şi privat, prin învăţătură, practici religioase, cult şi îndeplinirea riturilor”[4].

Libertatea religioasă nu este doar un concept abstract din mintea avocaţilor şi legislatorilor. Ci aceasta se mişcă şi creşte în solul vieţilor noastre de zi cu zi. Noi luăm crezurile noastre oriunde mergem. Ele ne definesc şi ne determină să le împărtăşim altora. Noi dorim să influenţăm comunităţile noastre şi lumea din jurul nostru. În acest fel, viaţa noastră privată şi cea publică sunt strâns legate. Este, într-adevăr, o libertate neînsemnată aceea care ne permite să practicăm şi să ne exprimăm credinţa în intimitatea caselor noastre sau la biserică, dar nu într-un mediu public.

Moştenirea declaraţiei universale

Constituirea drepturilor omului este o reuşită de care să ne mândrim. Ele joacă un rol esenţial în gestionarea conflictelor şi diferenţelor des întâlnite în lumea noastră atât de diversă. Ele ne ajută să ne menţinem la acelaşi nivel în ceea ce priveşte civilizaţia. Ţelurile pe care le promovează înnobilează existenţa umană, inspiră decenţă şi îndeamnă la asumarea răspunderii.

Erudită în drept, Mary Ann Glendon a explicat: „Practic, fiecare constituţie din lume care are o declaraţie a drepturilor este modelată sau influenţată, într-o măsură sau alta, de principiile de bază care au fost percepute ca fiind fundamentale” în Declaraţia universală a drepturilor omului.[5] Cadrele legale şi normele morale ale ţărilor din întreaga lume au la bază acest document. El continuă să plaseze relaţiile internaţionale într-un raport de egalitate mai mare.

Lumea este departe de a fi perfectă în ceea ce priveşte respectarea drepturile omului. Nedreptăţi şi atrocităţi încă se mai petrec, dar declaraţia universală face posibilă prevenirea, controlarea sau diminuarea lor. Ca toate lucrurile de valoare, pentru păstrarea drepturilor omului va fi mereu nevoie de credinţa şi vigilenţa noastră.

[1] Mary Ann Glendon, Facing History and Ourselves, „Mary Ann Glendon and the Universal Declaration of Human Rights“, 4 aug. 2008.
[2] Declaraţia universală a drepturilor omului (adoptată la 10 decembrie 1948 AGONU Rez. 217 A(III) (DUDO) preambul.
[3] Idem.
[4] Declaraţia universală a drepturilor omului (adoptată la 10 decembrie 1948 AGONU Rez. 217 A(III) (DUDO) articolul 18.
[5] Mary Ann Glendon, Facing History and Ourselves, „Mary Ann Glendon and the Universal Declaration of Human Rights“, 4 aug. 2008.